Ce măsuri trebuie respectate când călătoriți cu metroul. Cum vor circula trenurile la ore de vârf.

Călătoria cu metroul nu face excepție de la aplicarea măsurilor corespunzătoare stării de alertă. Ordinul ce prevede aceste măsuri a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial, conform Digi24. Când călătoriți cu metroul, trebuie să țineți cont că: Este obligatorie purtarea măștii de protecție de la intrarea în stațiile de metrou, în timpul călătoriei și […]
Noi proteste împotriva măsurilor luate pe timpul pandemiei în Germania

Noi proteste împotriva măsurilor luate pentru a limita răspândirea covid-19 urmează să se desfășoare în acest weekend în Germania, transmite dpa international. Protestele vor fi organizate în Berlin, Stuttgart, Köln, Frankfurt, München și Hanovra. Protestul din Stuttgart se anunță a fi mai mic decât cel din weekend-ul anterior, care a adunat 5.000 de protestatari. În […]
Muzeele Vaticanului vor fi redeschise de la 1 iunie

Muzeele Vaticanului vor fi redeschise de la 1 iunie, după aproape trei luni în care porțile acestora au fost închise pentru vizitatori, notează Agerpres. Vizitarea muzeelor va fi posibilă doar dacă turiștii își asumă regulile de distanțare socială, poartă mască și sunt de acord să le fie luată temperatura la intrarea în muzee. Bilete trebuie […]
Suceava: Președintele CJ dorește redeschiderea SJU pentru serviciile disponibile înaintea pandemiei

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) a cerut sâmbătă întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în vederea stabilirii procedurilor necesare pentru ca Spitalul Județean de Urgență să revină la serviciile oferite înainte de pandemie, relatează Agerpres. Președintele a menționat că decizia vine după o analiză a evoluției numărului de cazuri de pacienți infectați […]
Gabriela Firea: 6.200 de bucureșteni s-au înscris pentru a fi testați pentru coronavirus
Primarul Capitalei a declarat sâmbătă la Digi24 că că 6.200 de bucureşteni s-au înscris voluntari, începând de vineri după-amiază, pentru a fi testaţi pentru coronavirus cu aparate Real Time PCR. Această etapă de testare se va încheia după ce se vor înscrie 11.000 de persoane. Testele se fac la 20 de laboratoare amplasate în întreg […]
Donald Trump cere guvernatorilor să redeschidă de urgență lăcașurile de cult

Preşedintele Donald Trump a cerut vineri guvernatorilor statelor americane să redeschidă lăcaşurile de cult „imediat”, în ciuda epidemiei de coronavirus. El a amenințat că va însuși acest lucru, relatează France Presse citat de Agerpres. „Astăzi consider că lăcaşurile de cult – precum bisericile, sinagogile şi moscheile – sunt locuri esenţiale ce oferă servicii indispensabile”, a […]
Compania de închiriere de mașini Hertz intră în insolvență din cauza coronavirusului

Herz, companie de închiriere de mașini, a completat actele pentru insolvență, în urma scăderii vânzărilor ca urmare a noului coronavirus. Compania făcea majoritatea profitului din închirieri de mașini la aeroport, iar sistarea majorității zborurilor a dus la prăbușirea afacerii, anunță BBC. Compania își va continua activitatea după restructurări. Operațiunile internaționale în filialele din Europa, Australia, […]
Coronavirus: 17.857 infectări, 1.170 morți, 11.187 vindecări

Până la 22.05.2020 au fost confirmate 17.857 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 147 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați […]
23 mai – ziua aromânilor de pretutindeni. Originile unei sărbători

În 1988, redacţia revistei „Zborlu a Nostru” (Freiburg, Germania), avându-l ca fondator pe Vasile Barba, deschidea unor dezbateri pentru stabilirea zilei naţionale a aromânilor, propunând ziua de 21 sau 22 mai ca variantă a acestei sărbători. Motivarea consta în faptul că la 9 mai 1905 (22 mai, după stilul nou) a fost pentru prima oară […]
Se redeschide circulația pe Transalpină, cu anumite restricții

Poliția Română anunță că, de astăzi, s-a redeschis circulația rutieră pe Transalpina, sectorul de drum Rânca – Obârșia Lotrului, km 34+800 – 59+800 m. Restricțiile sunt următoarele: circulația este permisă numai în intervalul orar 8⁰⁰-20⁰⁰; masa maximă autorizată < 7.5 tone; viteza maximă admisă – 30 km/h. https://www.facebook.com/www.politiaromana.ro/posts/2872837022827513
Poveste incredibilă în Madagascar: Președintele promovează un ceai anti-Covid

Pe 20 aprilie, președintele Madagascarului, Andry Rajoelina, convoacă o conferință de presă pentru a explica că tratamentul împotriva coronavirusului a fost găsit. Este vorba despre un ceai care a mai fost folosit în trecut pentru tratarea malariei, relatează Time citat de Digi24. Andry Rajoelina s-a folosit astfel de platforma prezidențială pentru a promova un leac […]
Gigi Becali nu îi iartă pe jucătorii intrați în șomaj tehnic / Ce măsură a luat

Gigi Becali nu vrea să mai audă de jucătorii pe care i-a băgat în șomaj tehnic. Acesta a decis să le prelungească șomajul până pe 1 iunie, având în vedere că legea legea îi permite, scrie Digisport. Unii jucători ai FCSB au primit înștiințare de la club că vor rămâne în șomaj tehnic. Inițial, era […]
Astăzi în istorie: Heinrich Himmler, șeful trupelor naziste SS , se sinucide, în momentul arestării sale de către trupele aliate

La data de 23 mai 1945, Heinrich Himmler, șeful trupelor naziste SS s-a sinucis atunci când a fost arestat de trupele aliate. Himmler a fost un important colaborator al lui Adolf Hitler și unul din principalii orchestratori ai Holocaustului. Himmler a fost comandantul forței paramilitare SS și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma […]
Situație stranie în Ucraina: câinii datornicilor scoși la licitație

Mai mulți câini de rasă din Ucraina au fost confiscați în urma unui ordin judecătoresc. Câini aparțin unor datornici și au fost puși online la licitații, conform BBC. Mulți au crezut inițial că este o glumă atunci când au văzut pe site-ul unei instituții ucrainiene pentru confiscarea bunurilor faptul că la licitația lor online sunt […]
Triplă amenințare pentru statele est-africane: coronavirus, lăcuste și inundații

Crucea Roșie avertizează că statele est-africane trec printr-o criză umanitară complicată. Ele trebuie să țină pieptul unei triple amenințări: coronavirus, lăcuste și inundațiile, scrie The Independent. Impactul a trei crize separate afectează părțile estice ale Africii și lasă sute de mii de oameni la risc de îmbolnăvire și foamete, conform voluntarilor ce operează în regiune. […]
Ordinul privind purtarea obligatorie a măştii a fost publicat în Monitorul Oficial / Ce prevede acesta

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Conform acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă, fiind totuși și câteva excepții. Varianta inițială a acestui ordin a fost prezentată sub formă de comunicat acum trei […]
Sfârșitul Hong Kongului? / China erodează autonomia regiunii

După protestele masive de anul trecut, Hong Kongul este zguduit din nou de planurile Chinei. Aceștia au în plan să introducă o lege care să interzică orice manifestare împotriva regimului, scrie CNN. Pe lângă faptul că cetățenilor Hong Kongului le este interzisă orice răzvrătire împotriva regimului, legea le-ar permite agențiilor de securitate chineze sa acționeze […]
Șapte zone de promenadă în care mașinile nu au voie, deschise de sâmbătă în București

De sâmbătă dimineața, sunt deschise șapte zone de promenadă în București, măsura fiind valabilă pe tot teritoriul stării de alertă. În aceste zone, mașinile nu pot circula în weekenduri, conform Digi24. Primăria capitalei a declarat într-un comunicat: „Cele 7 zone pietonale au fost înființate pentru a încuraja atât mişcarea în aer liber, cât şi utilizarea […]
Update: Protest la Sebeș împotriva tăierilor abuzive de lemne din timpul stării de urgență

Update: Protestul organizat la Sebeș împotriva tăierii abuzive de lemn a strâns zeci de participanți. Organizatorii manifestației, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, au postat pe pagina oficială de Facebook un material video filmat în timpul protestului, în care protestatarii conduc în jurul fabricii, claxonând continuu. Video disponibil aici. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) organizează […]
Record de interes la lansarea proiectului „Testăm pentru București”
Peste 3.000 de locuitori ai Capitalei s-au înscris pentru a fi testați pentru noul coronavirus, în programul „Testăm pentru București”, anunță, vineri, Municipalitatea, la câteva ore de la lansarea proiectului. „Mă bucur foarte mult că peste 3.000 de bucureșteni au accesat platforma online http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ și au aplicat pentru a a fi testați gratuit în vederea […]