În ziua de 19 noiembrie 1946 se desfășurau, în România ocupată de sovietici, primele alegeri libere pentru Parlament, după o periodă de 7 ani, în care românii experimentaseră două dictaturi: cea a regelui Carol II și cea a lui Antonescu. Din păcate, ceea ce trebuia să fie o revenire la democrație și un scrutin liber, a devenit rapid o lovitură a comuniștilor, dată sub protecția forțelor armate de ocupație. În toată perioada campaniei electorale și în timpul scrutinului, partidele opoziției anticomuniste – național-țărăniștii, liberalii și social-democrații lui Titel Petrescu – au fost supuși unor intimidări și agresiuni, precum și unei campanii mediatice de calomnie și diversiune. Falsificând grosolana alegerile parlamentare, comuniștii și-au legitimat denținerea puterii obținute prin periuni sovietice la 6 martie 1946, consolidând-o și pregătind celelalte etape pentru aruncarea țării în noaptea totalitarismului comunist pentru o jumătate de secol.
Partidul comunist a crescut datorită ocupației sovietice
În august 1944, România ieșise din alianța cu Axa Berlin-Roma și se alăturase Aliaților, în speranța obținerii unor condiții de armistițiu cât de cât rezonabile. În realitate, țara noastră avea să fie ocupată de Armata Roșia, iar speranțele partidelor istorice și ale Regelui Mihai într-o prezență anglo-americană pe teritoriul nostru au rămas o iluzie. Pe atunci nu se cunoștea nimic despre acordurile dintre sovietici și respectiv anglo-americani. Stalin considera că „acest război este altfel decât cele anterioare, cine ocupă un teritoriu, îşi impune prin urmare şi regimul său politic şi social”, și așa avea să fie. Insignifiantul Partid Comunist, care număra în jur de 1000 de membri, după ocuparea țării de către sovietici avea să-și sporească exponențial efectivele: 5000 de membri în octombrie 1944, 15000 în februarie 1945, iar peste câteva luni de trei ori mai mult. Oportuniștii și lichelele societății năvăleau în acest partid întrezărind posibilități de realizare personală. Totuși, numărul de membri ai partidului comunist nu adusese și o creștere a popularității acestuia în rândul maselor largi. Întreținând prin agenții lor o permanentă stare de instabilitate politică și disfuncționalități social-economice, sovieticii aveau să înlăture de la guvernare în februarie 1945 pe generalul anticomunist Nicolae Rădescu, impunând, prin emisarul lor special Andrei Vâşinski, primul guvern comunist la 6 martie 1945, sub conducerea lui Petru Groza. Acest guvern avea să organizeze alegerile din noiembrie 1946, iar deținerea pârghiilor guvernamentale avea să le asigure fraudarea masivă a scrutinului.
Diversiune și teroare în campania electorală
Comuniștii au recurs la o camuflare a lor în cadrul unei alianțe, Blocul Partidelor Democratice, reunind, pe lângă PCR, organizații-satelit precum Frontul Plugarilor, Partidul Social-Democrat, fracțiuni mici desprinse din PNȚ și PNL, Uniunea Patrioților etc.. Comuniștii încurajaseră desprinderea unor fracțiuni din partidele opoziției dar și crearea unui număr mare de partide pentru a crea dezorientare.
Opoziția democratică era reprezentată de Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. Cea mai mare parte a opiniei publice, de formație conservatoare, se adunase instinctiv în jurul lui Iuliu Maniu. Starea de spirit generală indica o susținere majoritară clară pentru aceste două formațiuni anticomuniste.
Noua lege electorală creată de comuniști conținea, în cadrul articolului 7, prevederi prin care unele categorii de persoane nu puteau a fi alese şi nici nu aveau dreptul de a alege, interzicându-li-se inclusivi să facă propagandă politică. Astfel, au fost ținuți îăn afara listelor mulți dintre opozanții considerați redutabili. În timpul campaniei electorale, cu ajutorul agenților Siguranței, acaparată intergal de comuniști, au fost vânați sistematic cei identificaţi ca fiind în electoratul partidelor istorice.
Comuniştii au îngrădit grav activitatea forţelor de opoziţie, interzicând publicarea presei anticomuniste sau sabotând-o, prin alocarea de cote infime de hârtie ori prin folosirea sindicatelor tipografilor în cenzurarea apariției publicațiilor partidelor istorice.
”Cu toate aceste acţiuni contrare libertăţii de exprimare şi de organizare şi a încercărilor de a deruta electoratul sau de a intimida fizic pe votanţi, rezultatele reale ale votului, atât cât au putut fi reconstituite şi estimate după mai bine de o jumătate de secol, arată că blocul pro-comunist nu a obţinut decât în jur de 21% din voturi şi că Partidul Naţional Ţărănist ar fi câştigat majoritatea absolută şi împreună cu Partidul Naţional Liberal ar fi obţinut peste 70% din voturi. Comuniştii nu numai că au inversat rezultatele reale ale alegerilor, dar lucrând după metodă rezultatelor planificate anticipat au pretins o majoritate de peste 91% în Parlamentul instaurat la începutul lui decembrie 1946”, se arată în lucrarea „Falsificatorii. Alegerile din 1946” a regretatului istoric Dinu C. Giurescu.
Falsificare grosolană și reacții anticomuniste
Totuși, în ziua alegerilor, sub acoperirea forțelor armate detașate la secțiile de votare și prin acțiunea unitară, disciplinată și agresivă a comuniștilor, în majoritatea locațiilor s-a trecut la fraudarea scrutinului, prin distrugerea buletinelor de vot favorabile opoziției și înlocuirea lor cu buletine cu semnul electoral al BPD.
În foarte multe locuri, reprezentanții opoziției, în special tineri de formație național-țărănistă sau legionară, au reacționat în mod violent, dar întemeiat, ajungîndu-se la ciocniri cu comuniștii, care au fost respinși, restabilindu-se proporția reală a voturilor. În unele locuri, anticomuniștii au făcut uz de arme, beneficiind de fraternizarea tacită a Armatei, care nu a intervenit. Toți cei care au reacționat împotriva falsificării la secțiile de votare în 19 noiembrie 1946 au intrat în vizorul Siguranței comuniste. Cei mai mulți au fost arestați, fiind tot ei acuzați de aacțiuni teroriste, iar o mare parte au reușit să se ascundă, din acel moment trăind doar în clandestinitate. Ei au îngroșat rândurile grupărilor de partizani care aveau să se constituie în munți, începând cu anul următor, sfârșind fie împușcați în lupte sau capturați și executați sumar, în cel mai bun caz aruncați în temnițe.
Așa s-a legitimat noaptea comunistă
Totuși, rezultatul oficial comunicat de guvernul Groza a fost de 70 de procente în favoarea comuniștilor, partidele istorice obținând scoruri derizorii.
Statele Unite şi Marea Britanie adresat proteste anemice și pur formale împotriva falsificării alegerilor, în cele din urmă acceptând situația prin care puterea din România era acum deținută legitim de exponenții sovieticilor și consfințind-o prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris, în februarie 1947. Acordurile de la Yalta își făceau efectul.
”Alegerile din 19 noiembrie 1946 au constituit cea mai mare fraudă politică din istoria României între 1859 şi 1946. Ele au deschis calea pentru distrugerea societăţii tradiţionale româneşti, de tip european, şi punerea ei forţată în tiparele sovietice, odată cu separarea ei de evoluţia normală a celorlalte ţări ale continentului”, arăta istoricul Dinu C. Giurescu în lucrarea menționată.
