Claudiu Năsui recidivează. Acum vrea să o aducă în Ministerul Economiei și pe fosta cumnată a lui Eugen Teodorovici

Ministrul economiei Claudiu Năsui este decis să-și formeze echipa cu oameni de la Ministerul Finanțelor. Pe listă nu se afla doar Claudia Florina Prisecaru, acuzată de colaborare cu Securitatea și cunoscută ca apropiată de fostul ministru Eugen Teodorovici, ci și alte persoane de la Ministerul Finanțelor. Una dintre acestea este Florina Diana Costache, fosta cumnată a lui Eugen Teodorovici, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro.

De altfel, Claudiu Năsui i-a transmis chiar ieri, 27 ianuarie, o adresă ministrului finanțelor Alexandru Nazare, prin care îl roagă să își dea acordul pentru transferul Florinei Diana Costache.

Pentru desfășurarea în bune condiții a activității în instituția noastră, vă rugăm să ne comunicați acordul privind detașarea doamnei Costache Florina- Diana, funcționar public de conducere, șef serviciu gr.II la Serviciul Operațiuni cu Numerar, Integrare și Proiecte de Dezvoltare, Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică din cadrul Ministerului Finanțelor, la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pe funcția publică de conducere vacantă de șef serviciu gr.II la Serviciul Statistică și Internaționalizare, Direcția Instrumente și Programe Promovare Export din cadrul Direcției Generale IMM și Mediul de Afaceri, începând cu data de 01.02.2021, pentru o perioadă de cel mult 6 luni„, se arată în adresa transmisă pe data de 27 ianuarie către ministrul finanțelor, obținută de HotNews.ro.

 

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, nu dă înapoi în privința numirii într-o funcție de conducere din minister pe Claudia Florina Prisecaru, în ciuda faptului că aceasta are o decizie de colaborare cu Securitatea, pronunțată de Curtea de Apel București.

”Doamna este director general adjunct acum în Finanțe și ar veni tot pe un post de director general adjunct. E o persoană care și-a demonstrat abilitățile în Ministerul Finanțelor și ar putea să o facă în continuare. Mi-a fost recomandată de oameni care sunt în administrația publică. Eu n-am nici măcar secretar general acum. Avem o problemă de organizare, dar nu mă vait. O să ne descurcăm, o să vină și secretarii de stat. În Ministerul Finanțelor, doamna are un istoric foarte bun”, a declarat Claudiu Năsui, la Digi 24.

Năsui admite că știa despre decizia încă nedefinitivă a instanței în cazul Claudiei Prisecaru.

”Și?”, s spus Năsui, la insistențele moderatorului.

Despre Claudia Florina Prisecaru, HotNews.ro scria în urmă cu un an că este fostă colaboratoare a Securității în perioada comunistă (conform unei decizii a Curții de apel București, care nu e definitivă). De asemenea, a fost o apropiată a fostul ministru Teodorovici.
Publicația Newsweek scria în mai 2019 că pe baza probelor din dosarele aflate în arhiva instituției, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS au constatat faptul că Prisecaru a fost colaboratoare a poliției politice comuniste, în sensul în care prin informațiile pe care le-a furnizat a afectat drepturile și libertățile fundamentale ale unor persoane. Cu alte cuvinte, cei turnați au avut de suferit.
Ea a lucrat în Ministerul Finanțelor din 1993, unde a început ca referent până în 1998, apoi tot în aceeași instituție, a devenit expert la Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari. În perioada 2000 – 2014 a fost șef serviciu, după care până în 2017 a fost director pe zona “Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari; coordonarea si organizarea patrimoniului MFP”. Din martie 2018 a ocupat poziția de secretar general adjunct, pana în noiembrie 2019, iar apoi la Direcția generală de servicii interne și achiziții publice.
Articolul precedentValneva începe fabricarea unui nou tip de vaccin / Acesta are la bază un principiu diferit celui de la Pfizer
Articolul următorComisia Europeană prelungeşte cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat, pentru a sprijini economia