Astăzi, deși umanitatea trăiește sub amenințarea constantă a coronavirusului, este greu de imaginat că, la jumătatea secolului al-XIV-lea, populația globului a fost extrem de aproape de extincție. Vorbim, bineînțeles, de îngrozitoarea epidemie de ciumă neagră și urmările ei.
Sigur, în zilele noastre se cunosc în amănunt detalii despre această epidemie. Totuși, trebuie avut în vedere aspectul că omul medieval nu avea acces la cunoștințele de azi, și ca atare, totul a căpătat o turnură apocaliptică în mentalitatea colectivă.
Ce a fost ciuma neagră și cum a început totul?
Epidemia a afectat trei continente, Europa, Asia și Africa. Ciuma era cunoscută în acest areal geografic, ciuma iustiniană din secolul VI fiind încă prezentă în memoria oamenilor. Totuși, trecuseră 800 de ani, iar în mentalul colectiv medieval, lipsit de mijloacele epocii moderne, amintirile se ștergeau mai repede.
Nu este încă perfect clar de unde a plecat epidemia din secolul XIV. Părerile variază între China, zona Cauzazului sau chiar sudul actual al Rusiei. Este posibil ca sursa infectării să fi fost păstrată timp îndelungat, fără să fie transmisă oamenilor, de marmote și alte rozătoare de mici dimensiuni. Astăzi, medicina modernă denumește agentul patogen al ciumei bubonice Yersinia Paestis. De la acesta apare atât ciuma bubonică, precum și cea pneumonică.
Nu se știe exact nici momentul în care boala s-a transmis la oameni, dar se cunoaste că, în 1331, în China, în timpul dinastiei Yuan, sursele spun că în trei ani molima a ucis 90% din populația provinciei Hebei, în apropierea Beijingului actual. Această dinastie fusese înființată de Kublai Khan, fiind una de origine mongolă.
Se pare că purtătorii agentului patogen, puricii, au fost transportați de caravanele care circulau pe Drumul Mătăsii. Acesta este modul în care ciuma a fost transmisă către sudul Rusiei și mai apoi către Persia și Orientul Mijlociu. Până în 1335 ciuma infectase Persia, chiar conducătorul mongol din regiune căzând victimă bolii. Se estimează că o treime din populație a fost exterminată în Persia de boală, ceea ce, pe termen lung, a dus la eliminarea stăpânirii mongole în zonă.
În momentul în care ciuma ajungea într-un oraș, locuitorii fugeau, ceea ce nu a făcut altceva decât să ducă la răspândirea rapidă pe mari zone. Deja învățații din Arabia au început să înregistreze impresii despre molimă. Toate concluziile lor semănau: ciuma venea din străfundurile Asiei.
Savantul egiptean Al-Mazriqi scria că mari porțiuni din Asia au fost depopulate. De altfel, ciuma nu va ocoli nici Cairo, la acea vreme cel mai populat oraș din Africa. Molima va ucide unul din doi locuitori ai metropolei. Au existat 14.000 de victime în doar două zile, autoritățile renunțând chiar și la procesiunile religioase, un fapt extrem de rar în lumea islamică. În 1345 mureau în Damasc 2.000 de oameni pe zi.
Până de curând s-a considerat că epidemia nu a afectat sudul continentului negru, fiind oprită de deșertul Shara. Însă, în lumina recentelor descoperiri arheologice făcute pe ambele coaste ale Africii, se pare că întregi orașe au fost abandonate, iar societăți întregi au dispărut pur și simplu. Nu se știe exact cum a trecut virusul în regiunea sub-sahariană.
Extinderea spre Europa
Ciuma nu a fost transmisă imediat în Europa. Fiind convertiți la islam, mongolii nu făceau la acea vreme comerț cu principatele ruse, care erau creștine. Spre deosebire de Asia, peninsula arabă sau Africa, aici ciuma nu a avut o extindere liniară. A fost adusă în Europa pe vase de comerț. Ca urmare, aici infecția a fost una în valuri. În plus, șobolanii, ai căror purici purtau agentul responsabil pentru ciumă, sunt animale active în sezonul cald. De aceea, în verile de la mijlocul secolului al XIV-lea, mortalitatea a fost foarte ridicată.
Medicii vremii aveau puține mijloace de a lupta cu boala, cunoștințele lor fiind extrem de precare. Se limitau la a lua sânge bolnavului, a folosi lipitori sau pur și simplu a încerca să extirpe excrescențele care apăreau pe corpul ciumatului de unde și numele de ciumă bubonică.
În 1344, Hoarda de Aur asediază orașul port Caffa, din peninsula Crimeea, aflat sub conducere genoveză. Timp de trei ani genovezii vor rezista asediului. În 1347 însă, o dată cu noi trupe mongole, va apărea și ciuma. Martori ai asediului afirmă că mongolii au aruncat cadavre ale propriilor soldați răpuși de molimă, cu catapulte, în oraș. În curând, locuitorii au început să se îmbolnăvească. Pericolul bolii, combinat cu cel al mongolilor, i-a determinat pe genovezi să fugă pe mare.
În luna octombrie a aceluiași an, una dintre corăbii ajunge în portul sicilian Messina. Majoritatea echipajului murise deja. Vasul a fost carantinat și după câteva zile, supraviețuitorii au murit și ei. Sursele spun că oricine a intrat în contact cu cei de pe vas s-a îmbolnăvit. Evident, nimeni nu s-a gândit la șobolani și la purici.
Acesta este considerat primul contact al Europei cu epidemia. Dar marinarii au făcut și alte opriri, atât înainte, cât și după portul Messina. Ciuma atinge capitala Imperiului Bizantin, Constantinopole. Focarul de răspândire a fost reprezentat de marile porturi europene din bazinul mediteraneean. Din porturi precum Genoa, Pisa, Veneția, Marsilia, Valencia sau Dubrovnik, ciuma se răspândește rapid în interiorul continentului.
Până în primăvara lui 1348 întreaga Italie, sudul Franței și nordul Spaniei au fost grav afectate. Poate cel mai grav lovit a fost orașul Florența. Estimările spun că în jur de 70% din populație a fost exterminată în primele luni.
Până în vară, ciuma s-a extins și în restul continentului, în luna iulie apărând primele cazuri în Anglia. Pe parcursul anului, Scandinavia a fost și ea afectată, Norvegia fiind lovită prima, în toamna lui 1348. Însă, aici epidemia a fost destul de rapid oprită de venirea sezonului rece, pentru a reizbucni în primăvara anului următor. Au urmat Danemarca, Suedia și nordul Germaniei, epidemia urmând traseele comerciale ale ligii hanseatice.
În 1350 orașul stat Novgorod a fost afectat, ciuma intrând și în Rusia. Singurele zone din Europa neafectate au fost Finlanda și Islanda, restul continentului fiind în genunchi.
În ceea ce privește rata mortalității, aceasta este încă dezbătută. Dacă inițial s-a crezut că în jur de 30% din populație a dispărut, studii recente arată că o cifră mai apropiată de adevăr ar fi un procent de aproape 60%, adică 50 de milioane de oameni.
Sfârșitul epidemiei
Ce anume a curmat epidemia de ciumă? În primul rând, norocul a făcut ca, meteorologic vorbind, să urmeze câteva ierni lungi și friguroase. Apoi, boala a fost prea mortală pentru a dura mai mult. Pur și simplu victimele mureau prea repede și în număr prea mare pentru a putea răspândi foarte mult ciuma.
Urmările Marii Ciume
După 1353, când epidemia s-a stins de la sine, Europa a fost pe deplin schimbată. Societatea europeană a fost și ea, la rândul ei, complet schimbată. În mod surprinzător, ciuma a avut ulterior un efect benefic pentru păturile sărace ale populației. Astfel, se bucurau de o dietă mai bună, condiții mai bune de muncă, precum și o speranță de viață mai mare. Mâna de lucru devenise foarte rară, iar nobilii au fost nevoiți să crească salariile muncitorilor.
Din punct de vedere cultural, există foarte multe voci care spun că fără nenorocirea adusă de Marea Ciumă, nu ar fi existat, mai târziu Renașterea. Mai exact, omul medieval a devenit mult mai conștient de propria moarte, născandu-se astfel o iubire de frumos, o iubire față de artă și de viață.
Chiar și în plan spiritual molima a avut efecte ulterioare. Oamenii de rând recunoșteau ca autoritate supremă religioasă biserica catolică, în apusul Europei, și cea ortodoxă în estul continentului. Într-un moment de restriște atât de mare, mintea simplă a omului medieval și-a căutat alinarea în Biserică. Evident că nu a găsit-o, pentru că în acea epocă, practic nimic și nimeni nu ar fi putut opri groaznicele evenimente. Totuși, s-au născut unele întrebări, mulți specialiști considerând Marea Ciumă ca una din cauzele principale ale apariției, mai târziu, a mișcării de Reformă.
Citește si:
Poezia goliarzilor, Carmina Burana și de ce Evul Mediu nu a fost o epocă întunecată
De ce au luptat atât de mulți străini pentru Hitler?! Convingeri si conjuncturi
Dien Bien Phu – Bătălia care a simbolizat sfârșitul imperiului colonial francez în Asia
Așii aviației: Alexei Meresiev – Drumul de la strungar la erou de film
Legenda Baronului Roșu, ultimul cavaler al aerului din primul razboi mondial
Albert Speer, geniul arhitecturii naziste, omul care a spus: “Îmi pare rău”
Otto Skorzeny – între mit și realitate
Povestea Diviziei Azul în cel de-al doilea război mondial
21 iunie în istorie: Galileo Galilei este găsit vinovat de erezie de către Inchiziţie
18 iunie în istorie: Bătălia de la Waterloo
100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
3 iunie în istorie: Masacrul din piața Tiananmen
75 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”
75 de ani de la moartea marelui dramaturg Mihail Sebastian
Povestea lui Kurt Ksniepel, eroul necunoscut al Germaniei în cel de-al doilea război mondial
