UE își majorează contribuția către COVAX la 500 de milioane de euro pentru ca țările cu venituri mici și medii să aibă acces la vaccinuri împotriva COVID-19

Uniunea Europeană a anunțat că va contribui cu o sumă suplimentară de 100 de milioane de euro, sub formă de granturi, pentru ca, prin intermediul mecanismului COVAX, țările cu venituri reduse și medii să aibă acces la viitorul vaccin împotriva COVID-19.

Fondurile vor veni în completarea celor 400 de milioane de euro, reprezentând garanții pe care UE le-a angajat deja pentru COVAX, Uniunea devenind astfel unul dintre principalii donatori. Odată cu această nouă contribuție, UE își intensifică în continuare investițiile în sprijinul redresării mondiale.

Suma propusă, de 100 de milioane EUR din rezerva generală a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (FED), îi va fi alocată, sub formă de granturi, organizației Gavi, Alianța Mondială pentru Vaccinuri și Imunizare, în calitate de administrator al mecanismului COVAX. Acest mecanism mondial își propune să asigure un acces universal și echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19.

Până în prezent, la mecanismul COVAX participă 184 de țări, 92 dintre acestea fiind economii cu venituri mici și medii, eligibile să aibă acces la vaccinuri împotriva COVID-19 prin intermediul angajamentului prealabil de achiziție al mecanismului COVAX coordonat de Gavi. Prin intermediul acestui grant, Comisia și partenerii săi vor garanta opțiuni de cumpărare a viitoarelor vaccinuri împotriva COVID-19 pentru toți participanții la instrument, inclusiv pentru țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific.

COVAX este pilonul destinat vaccinurilor din cadrul acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19, o colaborare mondială vizând accelerarea creării, producerii și accesului echitabil la teste de depistare, la tratamente și la vaccinuri împotriva COVID-19.

Mecanismul COVAX urmărește achiziționarea a 2 miliarde de doze până la sfârșitul anului 2021. Astfel se va contribui la dezvoltarea unui portofoliu diversificat de vaccinuri, de la diferiți furnizori, cu tehnologii științifice, termene de livrare și prețuri diferite. COVAX este un mecanism de partajare a riscurilor: reduce riscul cu care se confruntă producătorii – de a investi fără a fi siguri de cererea viitoare – și cel cu care se confruntă țările – de a nu dispune de un vaccin eficace.

Articolul precedentBulgaria: Doar persoanele de peste 65 de ani vor avea voie la cumpărături între orele 8 și 10
Articolul următorLista țărilor cu risc epidemiologic ridicat-actualizată. Cei care vin din aceste țări intră în carantină