Croația: Arheologii au descoperit mormintele lui Ioan Corvin şi Cristofer Corvin

Mormintele lui Ioan Corvin şi al lui Cristofer Corvin, fiului, respectiv, nepotul regelui ungar Matia Corvin, au fost excavate în mănăstirea Pauline din Lepoglava, Croaţia, scrie Adevărul.

„Descoperire istorică. A început ancheta privind originea familiei Huniazilor: am descoperit mormântul fiului lui Matias Hunyadi, Ioan Corvin (şi al nepotului său, Corvin Cristopher) în mănăstirea Palos, aflată în Lepoglava croată. Cu ajutorul măduvei osoase, pot fi identificate rămăşiţele regelui Matia în osuarul din Székesfehérvár”, a informat Institutul Maghiar de Cercetări.

„La Székesfehérvár, oasele a 15 regi pot fi găsite într-un mormânt comun. După ce mormintele au fost mai întâi jefuite de turcii care au ocupat oraşul şi apoi de armata imperială, nu este posibil să se determine care os aparţinea cărui rege”, informează pagina de Facebook Hunedoara – Istorie, Cultură şi Turism.

Familia Huniade (Familia Corvineștilor, în maghiară Hunyadi, sau Hunyady în surse istorice) este o importantă familie nobilă maghiară cu origine mixtă valaho-cumană și maghiară. Originea valahă este subiectul multor dezbateri aprinse.

Există ipoteza că linia paternă a familiei a fost valahă și ortodoxă, dar a devenit romano catolică și a înclinat spre partea maghiară datorită faptului că maghiarii aveau în acea perioadă un statut social-politic mai ridicat în Transilvania. Acest fapt era destul de comun pe atunci, mai multe familii nobile maghiare au avut membri de origine valahă datorită acestui motiv. Căsătoriile între cele două etnii nu au fost deloc controversate decât după perioada războaielor cu Imperiul Otoman.

Membri de seamă

  • Ioan Huniade (1400/1407? – 1456), al doilea fiu al lui Voicu. Un mare conducător de armată, ajunge voievod al Transilvaniei și General Căpitan și Regent al Ungariei.
  • Ladislau Huniade (1433 – 1457), fiul mai mare al lui Ioan Huniade, conducător de oști și om de stat în Ungaria. Subiectul unei opere compuse de Ferenc Erkel.
  • Regele Matia Corvin al Ungariei (1443 – 1490), al doilea fiu al lui Ioan Huniade, a domnit în Ungaria și Croația din anul 1458 până în 1490, iar în Boemia și Silezia din 1469 până în 1490.
  • Ioan Corvinus (1473-1504), fiul regelui Matia Corvin, duce de Głogów (Silezia) și ban al Croației și Slavoniei.
Articolul precedentRepublica Moldova: Reacţie agresivă a Moscovei după anularea legii care conferă limbii ruse statut special
Articolul următorA murit actrița Mira Furlan