Călătorii care sosesc în Anglia trebuie să prezinte un test COVID negativ

Guvernul britanic a anunţat vineri că toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui, începând de săptămâna viitoare, să prezinte un teste COVID negativ efectuat în termen de 72 de ore înaintea deplasării, anunță știrile Digi24.

Măsura are ca scop protejarea ţării „împotriva noilor tulpini de coronavirus precum cele observate în Danemarca şi Africa de Sud”.

Alături de carantină, „testarea înaintea plecării va oferi o linie de apărare suplimentară, ajutându-ne să controlăm virusul pe măsură ce vom administra vaccinul în mod susţinut în următoarele câteva săptămâni”, a adăugat ministrul transporturilor Grant Shapps.

Persoanele care sosesc cu trenul, feribotul sau avionul vor trebui să aibă un test negativ înainte de îmbarcare şi pot fi supuşi controlului la sosire. În cazul nerespectării acestor reglementări, există riscul unei amenzi imediate de 500 de lire sterline.

De la jumătatea lunii decembrie, carantina cu durata de zece zile poate fi scurtată la cinci zile în cazul unui rezultat negativ la cel puţin cinci zile de la sosire, măsură destinată redresării industriei transporturilor.

Articolul precedentDonald Trump se confruntă cu o a doua cerere de suspendare / Posibilă punere sub acuzare după haosul de la Capitoliu
Articolul următorUn polițist care apăra Capitoliul a decedat / Este a cincea victimă a violențelor din Washington