Robert Badea este unul dintre înotătorii români care vin tare din urmă, iar medalia de bronz cucerită la Mondialele de juniori de la Otopeni stă mărturie. El are o metodă prin care alungă monotonia kilometrilor parcurși în apă la antrenamente!
„Nu mă gândesc la foarte multe când sunt în apă. Mai mult cânt, dar n-am o melodie anume. Ce-mi vine în cap, cânt de 100 de ori până se termină antrenamentul. Sunt mai mult melodii românești” – Robert Badea, înotător România.
Pe lângă valoarea sa, Robert atrage atenția și prin părul său lung. Spune că este singurul lucru la care nu ar renunța niciodată, chiar dacă e posibil să piardă din cauza lui miimi de secundă.
„Cred că părul lung e singurul dezavantaj al meu, dar mie îmi place prea mult. Nu stau să-l tai. Nu l-am tuns niciodată. L-am lăsat să crească până am reușit să-l prind în coadă. Totul a început de la Robert Glință. Am văzut că și el avea părul lung. Îmi plăcea că eram și eu spatist, era și el spatist. Și îmi plăcea și cum îmi stătea cu părul lung. Și de atunci am rămas așa. Ce e sigur e că nu voi pune niciodată pariu pe părul meu” – Robert Badea, înotător România.
Robert recunoaște că iubește prăjiturile la fel de mult pe cât iubește și înotul. De fapt, îi plac atât de mult dulciurile, încât s-a și apucat să-și facă singur clătite în pandemie.
„Doamne! Este un croissant cu ciocolată, foarte bun, la o cofetărie din București. Îmi place la nebunie. În carantină am făcut și prăjituri. Mă plictiseam, nu aveam voie să ieșim și făceam prăjituri în casă. Făceam clătite. De fapt încă mai fac” – Robert Badea, înotător România.
Cu o experiență de peste 10 ani în sport, Robert Badea recunoaște că are de fiecare dată o problemă în deplasări: nu poate dormi până nu se acomodează cu perna din camera de hotel! Tocmai de aceea, în cantonament își ia perna de acasă cu el.
„Cel puțin pentru o săptămână mi-este îngrozitor. Și dacă nu am o pernă exact ca acasă, dacă e una mai mare, mai plină, nu știu cum, tare, nu pot. La concurs nu mi-am luat perna, dar mi-am luat-o în cantonament. Numai că am și pierdut-o acolo” – Robert Badea, înotător România.
Pentru Robert, ziua ideală atunci când nu are antrenamente se desfășoară simplu, iar jocul pe calculator cu prietenii are un loc special.
„Mă trezesc în jurul orei șapte, mănânc de dimineață, stau, mă joc pe calculator, ies cu prietenii și mă culc. Nu am un joc anume, deocamdată ne jucăm Minecraft, ne-am făcut un server foarte mare și chiar ne-a plăcut, ne-am distrat” – Robert Badea, înotător România.
Ajunge la JO, se tatuează
Spre deosebire de alți tineri de vârsta lui, Badea nu este convins să-și facă tatuaj. Singura excepție ar face-o dacă se califică la Jocurile Olimpice din 2028. Atunci, își va desena pe piele cele cinci cercuri.
„Nu știu dacă-mi voi face tatuaj. Maximum fac semnul de la Jocurile Olimpice, în 2028, dacă mă voi califica” – Robert Badea, înotător România.
Dacă nu ar fi făcut înot, Robert recunoaște că ar fi vrut să fie tenismen. Favoritul lui este fostul lider mondial, Novak Djokovic.
„Cred că aș fi foarte bun la tenis. Djokovic e jucătorul meu preferat. Are un psihic bun și anduranță. Tot ce-și poate dori un sportiv” – Robert Badea, înotător România.
Deși nu are decât 18 ani, Robert Badea are deja obiceiuri de campion: își analizează prestațiile după fiecare cursă, studiind înregistrările video cu el. Este un obicei pe care-l are deja de câțiva ani și simte că după fiecare analiză devine parcă și mai bun.
„Da, mă uit de fiecare dată pe live, pe YouTube, la live stream, să văd fiecare greșeală, ce-am făcut bine, să fiu mai bun. Din fericire, încă nu am curse după care să mă iau cu mâinile de cap. Sper să nu am” – Robert Badea, înotător România.