„Tricolorii” de la tenis de masă se pregătesc să cucerească Austria!

Componenții echipelor naționale au planuri și ambiții mari pentru ultima mare competiție continentală din 2024! Eliza Samara merge la Europeanul de la Linz din postura de cea mai medaliată sportivă a acestei competiții, cu 5 medalii de aur, 3 de argint și 6 de bronz, iar Bernadette Szocs e favorita numărul 1 a turneului!
Senioarele și seniorii din echipele naționale de tenis de masă se pregătesc de cea mai tare competiție din acest final de an, Campionatul European Individual, care va avea loc între 15-20 octombrie, la Linz, în Austria.
Eliza Samara, cea mai medaliată sportivă care va lua startul acestei ediții și-a stabilit obiectivele!


„Așteptările sunt mari având în vedere palmaresul pe care îl am, dar nu vreau să îmi pun presiune. Dacă joc liniștită și calmă, eu zic că vine și medalia. Ca și obiectiv al meu pot să spun că îmi doresc o medalie” – Elisabeta Samara, componentă a echipei naționale de tenis de masă.
La anul, Eliza Samara împlinește 20 de ani de când vine la națională!
„E un privilegiu, mă simt mereu onorată, iar când auzi imnul pe podium simți că ai dat tot și ai făcut tot să câștigi. E un sentiment aparte, te încearcă multe emoții, multe gânduri și sper să mai apuc asta” – Elisabeta Samara, componentă a echipei naționale de tenis de masă.


Eliza și-a amintit și de primul ei campionat european la care a participat!
„În 2005 la Aarhus, pe echipe, am fost ca și rezervă. Mișu Șteff juca, iar eu eram după ea să o ajut cu ce pot , că moral, că să îi aduc o apă sau să o ajut cu orice, numai ca să fie bine la echipă” – Elisabeta Samara, componentă a echipei naționale de tenis de masă.
La rândul ei, favorita numărul 1 a Europeanului de la Linz și campioană europeană la dublu la ediția trecută, Bernadette Szocs nu vrea să mai vorbească despre medalii! Știe doar ce are de făcut!
„Sunt bucuroasă, fericită și mândră că sunt numărul1 în Europa. Dar când ești liderul Europei trebuie să ai mare grijă și e frumos și să demonstrezi că acolo îți e locul” – Bernadette Szocs, componentă a echipei naționale de tenis de masă.
Pe lângă veteranul Ovidiu Ionescu, seniorii au la Linz și reprezentanți ai noii generații! Edi Ionescu și Andrei Istrate sunt 2 dintre ei.
„Îmi doresc foarte mult o medalie la „dublu” sau „dublu mixt” și dacă se poate și la simplu. La simplu, dacă nu reușesc medalii, îmi doresc să ajung în primii 8 să îmi apăr performanța de la Jocurile Europene” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale de tenis de masă.
Pentru Andrei Istrate, Europeanul Individual de la Linz este primul la care va participa.
„Îmi doresc să joc cât mai bine și să arat o stabilitate a jocului meu pentru a putea pregăti următorii ani medaliile europene”- Andrei Istrate, component al echipei naționale de tenis de masă.


România va avea la Europeanul de la Linz 11 sportivi
Între 15-20 octombrie, la Linz, în Austria, va avea loc Campionatul European Individual de tenis de masă, de seniori, unde delegația României va fi prezentă cu 11 sportivi, 6 fete (Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Elena Zaharia și Ioana Sîngeorzan) și 5 băieți (Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriță, Andrei Istrate și Darius Movileanu).


La Linz, românii vor concura în toate probele:
simplu feminin: Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan
simplu masculin: Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriță, Andrei Istrate, Darius Movileanu.
dublu feminin: Bernadette Szocs/Sofia Polcanova ( Austria), Elisabeta Samara/ Andreea Dragoman, Adina Diaconu/Maria Xiao (Spania)
dublu masculin: Darius Movileanu/Eduard Ionescu , Ovodiu Ionescu / Alvaro Robles (Spania)
dublu mixt: Eduard Ionescu/Elizabeta Samara, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs.
La ediția din 2022 de la Munchen, Bernadette Szocs a cucerit aurul în proba de dublu, alături de Sofia Polcanova, Eliza Samara și Andreea Dragoman au fost medaliate cu argint, iar Adina Diaconu a făcut echipa cu Maria Xiao pentru medalia bronz. De asemenea, la dublu mixt, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului european.
FOTO: FRTM/FACEBOOK

Articolul precedentCE JOCURI ASCUNSE FACE OLANDA ÎN UCRAINA ȘI ROMÂNIA?
Articolul următorCE FUNCȚIE VREA ELON MUSK? … SPRIJINUL PENTRU TRUMP NU E GRATIS!