Sens TV

RECORD de familie : 3 campioni balcanici în același an!

RECORD de familie : 3 campioni balcanici în același an!
Trei membri ai aceleiași familii au devenit, în același an, campioni balcanici la triatlon — o performanță fără precedent în sportul românesc. Alex Toma, alături de copiii săi, Alex junior și Ioana, a reușit un rezultat remarcabil, fiecare dominând competiția la categoria lui de vârstă.
În familia Toma, triatlonul este la loc de cinste. Alex Toma, multiplu campion național și cu multe competiții de Ironman terminate în palmares, a reușit să îi atragă și pe cei doi copii ai săi, Alex junior și Ioana, spre performanță.
Anul acesta, cei 3 au realizat un lucru unic în triatlonul românesc.
 „Îmi dau seama că suntem trei campioni balcanici anul acesta. Am reușit această performanță prin multă muncă. Nu ne-am propus acest lucru, dar ulterior ne-am dat seama că toți trei din familia Toma suntem campioni balcanici și cred că e un lucru unic”, explică, mândru, Alex Toma.
Pentru Alex Toma junior medalia câștigată la Balcaniadă este una specială: „La Izvorani am reușit să îl înving pe un băiat din Serbia și am fost foarte fericit deoarece el m-a bătut la niște concursuri anterioare” .
Mezina familiei, Ioana, s-a luptat cu 15 sportive să devină campioană balcanică:„ E bine să fiu campioană balcanică, îmi place și sunt fericită că am luat locul 1″ .
A primit prima penalizare de când e triatlonist
Alex Toma a câștigat competiția la Târgu Mureș și povestește că tot acolo a primit, pentru prima dată, o sancțiune.
„Prima mea penalizare, o greșeală care le repet copiilor să nu o facă în concursuri, tocmai eu am făcut-o. Și era să mă coste chiar primul loc, pentru că am reușit să câștig doar cu 36 de secunde față de locul 2 la o cursă de aproape 4 ore. A fost o diferență foarte mică, dar mă bucur că acolo am reușit să cobor primă oară sub timpul de 4 ore”, povestește Alex Toma.
După ce a devenit campion balcanic, din cauza unei accidentări grave care l-a ținut departe de sport 4 luni, Toma senior nu a mai concurat.
A făcut-o luna aceasta în Turcia, în timp ce era cu familia în vacanță: „ Am reușit să am o cursă peste așteptările mele, ducându-mă acolo fără obiectiv, fără să țintesc ceva, chiar am plecat mai în spate la proba de înot. Cu toate astea, am reușit să ies pe locul 8 general, din aproape 1300 de participanți, iar după înot și alergare eram pe locul 2 general”.
E mândru că cei mici îi calcă pe urme
Lui Toma nici acum nu îi vine să creadă că cei doi copii ai săi fac triatlon de performanță.
„La început, totul a fost ca o joacă, Alex a început cu înotul, iar Ioana chiar a început în joacă. Ea nu voia să participe la concursuri. La un moment dat, ne-a spus că vrea și ea la concursuri. Mi-au dat lacrimile când am văzut-o concurând”, spune campionul balcanic.
Alex este o fire mai atentă la detalii, iar tatăl său explică de ce puștiul are succes: „Gândește fiecare cursă, își face o strategie și sper că lucrul acesta în viitor să-l ajute și să ajungă la profesioniști”.