Mara își spune drama:” Am trăit momente grele”!
Mara își spune drama:” Am trăit momente grele”!
Mara Ceplinschi povestește cu ochii în lacrimi cum, din cauza unei accidentări la gleznă, a ratat Jocurile Olimpice de la Paris, și spune că nu concepe ca în 2028 să nu fie la competiția din Los Angeles!
Cea mai bună gimnastă din România în 2021, Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de de la Deva, a trăit în 2024, înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, cea mai grea perioadă din carieră!
Sportiva povestește că din cauza unei accidentări la gleznă a ratat prezența la cea mai mare competiție sportivă din lume!
„Au fost momente foarte grele pentru că am muncit mult și mi-am dorit foarte mult, doar că durerea și problemele de sănătate nu m-au ajutat” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică al României.
Colegele de la lot au încurajat-o pe Mara și i-au fost alături în toată perioadă dificilă. Inclusiv la competiția de la București, în urma căreia s-a definitivat echipa care a reprezentat România la Paris.
„Le simt foarte apropiate de mine, m-au încurajat până în ultima sută de metri, până la ultimul concurs de la București au fost lângă mine. Eu am fost ultima care am concurat pentru că aveam problemele la gleznă și au stat alături de mine până am terminat ultimul integral la paralel”– Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică al României.
Peste 4 ani, Mara nu concepe să nu fie prezentă alături de colegele sale la JO Los Angeles!
„Cu siguranță voi fi acolo! Pentru asta muncesc atât! Și putem lua o medalie. Mai avem 4 ani să ne pregătim, nu cum a fost înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, un an și jumătate. Important e să fim sănătoase și să creștem în execuție și totul o să fie bine” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică al României.
2022, un an de coșmar!
2022 a fost un an extrem de greu pentru Mara Ceplinschi. În luna mai, s-a accidentat și a ratat tot sezonul.
„Am făcut un flick salt pe bârnă și mi-am dat degetele peste cap și de acolo a pornit totul. M-am operat, am avut o perioadă de recuperare, apoi am încercat să încep antrenamentele. Doar că durerea era acolo și a fost nevoie de următoarea operație” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României.
 Sportiva a concurat și accidentată!
„M-am lovit în mai și am mai concurat până în august. Am încercat să merg și la europene, doar că nu am putut. Durerea a fost prea mare și am mers la operație” -Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României.
8 luni a stat gimnasta departe de sala de antrenament. Deși s-a recuperat și a revenit la pregătire și în concursuri, glezna i-a dat bătăi de cap Marei. Sportiva spune că acum este bine și pregătită pentru tot ce va urma.
„Sunt bine cu sănătatea, glezna îmi este bine, am început antrenamentele, mă bucur că pot să mă antrenez fără durere, e cel mai important pentru mine” –Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României
3 zile pline de gimnastică la Focșani
Orașul Focșani a fost pentru 3 zile capitala gimnasticii românești. De vineri până duminică, în orașul în care s-a născut Ana Maria Bărbosu au avut loc 3 competiții:  Campionatul Național Individual Open, Campionatul Național al Echipelor Reprezentative de Club și Cupa României.
Pentru două dintre componentele echipei naționale care au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris, Andreea Preda și Amalia Ghigoarță, au fost primele concursuri la care au participat după concursul din Franța.
„Tricolorele” au urcat de 3 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, Andreea la paralele și la sol, iar Amalia la bârnă. În competiția masculină, cele mai multe medalii, 4, au fost câștigate de Gabriel Burtănete, aur la paralele, argint la sărituri și bronz la inele și cal cu mânere.
La competițiile care s-au desfășurat la Sala Sporturilor „Alin Moldoveanu” au concurat 60 de gimnaști legitimați la CSA Steaua, LPS Cetate Deva, SCM Deva, CS Dinamo, CS Farul Constanța, CSȘ Focșani și SCM Bacău, în competiția feminină și CSA Steaua, CSM Lugoj, CSM Reșița și CSȘ Dinamo în cea masculină.
Foto concursuri Focșani: Facebook FRG.
Articolul precedentCel mai renumit antrenor francez, profesor pentru judoka români