România a obținut o primă medalie la Campionatul Mondial de înot pentru juniori, de la Otopeni, prin Daria Silișteanu, argint la 100 metri spate. În finală a concurat și buna ei prietenă, Aissia Prisecariu, care a terminat cursa pe locul 6.
„Nu îmi vine să cred ce am realizat, o să-mi ia ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea și cu ce înseamnă medalia mondială de argint. Nici prin cap nu mi-a trecut că voi ajunge în acest punct”. Acestea au fost cuvintele Dariei Silișteanu după ce a devenit vicecampioană mondială.
Puștoaica de 16 ani din Fălticeni povestește că la finalul cursei nici măcar nu s-a uitat la clasament.
 „Prima dată m-am uitat la timp, nu la locul obținut. M-am bucurat foarte mult când am văzut că a fost un timp mai bun decât cel din semifinale, apoi am văzut că e și medalie, iar satisfacția a fost de două ori mai mare” – Daria Silișteanu, vicecampioană mondială la 100m spate.
Campioană europeană de junioare în această vară, Daria a fost „all in” în cursa mondială!
„. Efectiv, în ultimele secunde înainte de start am zis: Asta e, acum ori niciodată! Dacă nu înot azi cât de tare pot, nu mai pot niciodată!” – Daria Silișteanu, vicecampioană mondială la 100m spate.
 
Componenta lotului național a povestit și cum a trăit cele 24 de ore de la calificarea în finală până la momentul startului.
„Am visat multe lucruri înaintea cursei, și ieri noapte. Dar și la prânz. Am visat și cursa, nu am visat că am câștigat, doar am vizualizat bazinul și cu cum înotam. Medalia asta înseamnă multă muncă!”- Daria Silișteanu, vicecampioană mondială la 100m spate.
 
Daria și Aissia au avut parte de o galerie extrem de gălăgioasă, care le-a încurajat pe fete pe tot parcursul finalei.
 
Înainte de cursă se aude cel mai bine galeria, i-am auzit pe părinți, pe toți copiii care ne încurajau, pe prietenii care au venit special de acasă, de la Fălticeni, pentru mine și Aissia. A fost o atmosferă incredibilă, nu se poate compara cu nimic!” – Daria Silișteanu, vicecampioană mondială la 100m spate.
Pentru Daria, bucuria medaliei mondiale este cu atât mai mare cu cât vine după titlul suprem european.
„Este greu psihic să poți rezista la nivel înalt și la europene și la mondiale în același sezon, de aceea sunt foarte fericită că am reușit să fac performanțe la ambele competiții. A fost o vară de neuitat pentru mine și merit o vacanță pe cinste după tot ce a fost anul acesta”- Daria Silișteanu, vicecampioană mondială la 100m spate.
 
Camelia Potec, emoții maxime!
 
La festivitatea de premiere, Daria a primit medalia de argint de la președinta federației, Camelia Potec. Fosta campioană olimpică a urmărit cu sufletul la gură cursa fetelor și și-a stăpânit cu greu emoțiile la final.
„Am trăit intens cursa fetelor, mă bucur că s-a spart gheața pentru delegația României, prima medalie, un argint care strălucește ca un aur. Chiar dacă Aissia a venit pe locul șase, a luptat până în ultima clipă să obțină un rezultat cât mai bun.  Ambele sportive au punctat pentru România și mă bucur că Daria, după ce a devenit campioană europeană, acum este vicecampioană mondială!”- Camelia Potec, președinte Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
FOTO: FRNPM