Ea e campioana care nu doarme înainte de curse!
Ea e campioana care nu doarme înainte de curse!
Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon, dezvăluie că îi este foarte greu să se odihnească înaintea concursurilor și că orice ar face, gândurile îi sunt la competiție. Ca să se relaxeze, sportiva pregătește dulciuri pentru toți colegii de la club.
La 17 ani și jumătate, Amalia Singuran, una dintre cele mai bune triatloniste din România, recunoaște că a lucrat mult până să își depășească emoțiile dinaintea concursurilor
„Acum nu prea mai am enoții înainte de cursă încerc să mă concentrez pe ce am de făcut nu mă mai las copleșită de emoții” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
De ceva timp, frumoasa sportivă se confruntă cu o altă situație.
„Nu reușesc să dorm în noaptea dinaintea cursei. Îmi e foarte greu. Mă gândesc la cursă non-stop, mă gândesc la altceva ca să nu stau trează toată noaptea dar mi-e greu să adorm”  – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Amalia povestește și cum se încurajează înaintea concursurilor, atunci când se află la lina de start!
 „Încerc să mă calmez, mă gândesc la ce am de făcut spun că totul o să fie bine. De obicei sunt puțin agitată înaintea concursului nu pot să vorbesc cu nimeni stau cu gândurile mele” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Îi place să pregătască dulciuri
 Atunci când vrea să se relaxeze, tânăra intră în bucătărie!
„Îmi place să gătesc, fac prăjituri în mod special. Mă inspir de pe youtube sau de pe tik-tok și diversific foarte mult” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Triatlonista a făcut și un top 3 a dulciurilor pe care le-a pregătit.
„Tiramisu, biscuiți cu fistic și un chec cu afine” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
 Pentru că face sport de performanță de 9 ani și garderoba Amaliei arată ca a unui sportiv!
„Primele sunt hainele de sport, după hainele de școală, de plimbare, mai am și rochii pentru anumite evenimente”– Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Ea și-a amintit și când a fost ultima oară când a purtat o rochie.
„Cred că la ultima zi de naștere la care am fost, acum câteva luni. Când sunt îmbrăcată sport mă simt mai lejer și mai relaxată” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Din vară e legitimată la CSM Constanța
În această vară, Amalia Singuran a devenit sportiva Clubului CSM Constanța, acolo unde este antrenată de Cristian Doicescu și îi are colegi pe Carol Popa și Raul Petre.
„Mă bucur mult că sunt colega lor. Tot timpul suntem în competiție și de fiecare dată au câte un sfat bun pentru mine” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
Dintre cele 3 probe a triatlonului, Amalia mai are de lucrat la una dintre ele.
„De obicei, la alergare pierd cel mai mult dar acum încerc să îmbunătățesc asta și e din ce în ce e mult mai bine. Încerc să îmi placă mult și alergarea” – Amalia Singuran, componentă a lotului național de triatlon.
În luna septembrie, la Europeanul U17 din Spania, Amalia Singuran,  a reușit un rezultat foarte bun. A terminat finala feminină pe locul 10 din 77 de sportive. Performanța reprezintă cea mai bună clasare feminină „tricoloră” la o competiție de asemenea anvergură.
Articolul precedentFRANȚA ÎN CRIZĂ, SIRIA ÎN HAOS: MACRON ÎL ADUCE PE BAYROU, IAR ACTORII GLOBALI ÎȘI ÎMPART SIRIA!