După ce ieri, DNA a trimis către președinte o cerere de încuviințare a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, astăzi, președintele Klaus Iohannis a transmis prin intermediul unui comunicat că i-a transmis mai departe cererea de urmărire penală ministrului Justiției, Stelian Ion.
DNA a ceruse luni Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare, conform Agerpres.
DNA nu menționase pe numele cui se făcea sesizarea, dar mai multe surse au confirmat că este vorba de Costel Alexe.
Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.
Fostul ministru Costel Alexe a declarat luni că are încredere în actul de justiţie şi că îşi doreşte cât mai repede finalizarea acestui demers. El susține că nu a luat niciodată niciun fel de folos necuvenit.
Costel Alexe este actualmente președinte al Consiliului Județean Iași, funcție obținută în urma alegerilor locale din 2020.