Florin Cîțu: Programul de guvernare al PNL este pragmatic / Nu reducem salarii, nu introducem taxe

Programul de guvernare pe care îl prezintă PNL joi ”nu promite marea și sarea pentru români, ci lucruri pe care Guvernul Orban poate să le facă”, declară la RFI ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

El etichetează PSD drept ”partidul taxelor și al furtului” și precizează că Executivul nu va introduce taxe anul viitor și nici nu va reduce salarii, așa cum acuză social-democrații.

Florin Cîțu spune că programul de guvernare pe care îl prezintă PNL este unul pragmatic: ”Din punctul meu de vedere, este un program care vine să susțină dezvoltarea României, dezvoltare care a tot fost amânată și cineva trebuia să și-o asume. Așa cum ne-am asumat guvernarea singuri în 2020, într-un an foarte dificil, ne vom asuma și dezvoltarea României și acolo veți vedea în detaliu proiecte și cu sursele de finanțare (…). Ce spunem noi acolo în programul de guvernare vom și face. Este un program pragmatic, dar este un program care asigură dezvoltarea României. Are obiective ambițioase, dar nu intrăm într-un concurs de mesaje populiste cu competitorii noștri (…). Este un program de guvernare care nu promite marea și sarea pentru români, dar promite lucruri pe care le vom face și putem să le facem”.

”Nu reducem salarii”

Întrebat dacă vor fi reduse salarii anul viitor, așa cum acuză PSD, ministrul de Finanțe a răspuns: ”Nu, din contră. Și nu vom introduce nici taxe. Vedeți cinismul acestor oameni și până unde duce disperarea și propaganda. Anul acesta, în 2020, am redus taxe, noi suntem Guvernul care a eliminat tot ce a introdus PSD în ultimii trei ani de zile și aici tupeul acestor oameni care au introdus taxe trei ani de zile să vină să ne acuze pe noi că vom introduce taxe, noi am scos din prima zi toate taxele pe care le-au introdus ei. Mai mult, ca să vedeți cât sunt de mincinoși, noi am scos taxele, am eliminat Ordonanța 114, ei au atacat la CCR eliminarea taxelor, pentru că voiau să rămână aceste taxe. Deci PSD-ul, ei sunt prietenii taxelor mari, ei sunt promotorii taxelor mari, ei sunt partidul taxelor și al furtului”.

Întrebat de unde va face totuși Guvernul rost de bani, ținând cont că economia funcționează pe avarie, din cauza pandemiei, ministrul a replicat: ”Eu zic că lucrurile nu mai sunt la fel de negre, așa cum erau acum câteva luni de zile, în martie, aprilie, mai, iunie. Am trecut cu bine peste acest an, am reușit să finanțăm deficitul fără să apelăm la nici una dintre instituțiile internaționale”.

Întrebat dacă România va apela la FMI, Florin Cîțu a răspuns negativ: ”În nici un caz. Am trecut prin acest an, am finanțat acest deficit, avem încrederea investitorilor străini, avem încrederea piețelor, nu avem nevoie de nici o discuție cu FMI pe acest subiect (…). Finanțarea și aici se vede clar, un Guvern care poate să finanțeze și este primul Guvern din istoria noastră modernă care reușește să finanțeze un astfel de deficit doar din piața financiară. Nu avem nevoie de finanțare de la instituții, pentru a acoperi necesarul de finanțare. Mai mult, lăsăm acest an un buffer record pentru nevoile din perioada următoare, pentru că nu știi cum va evolua dinamica economică în perioada următoare”.

Articolul precedentCum au falsificat comuniștii alegerile din 1946
Articolul următorGuvernul își bate joc de doctoranzi și de cercetarea din universități- susține Liga Studenților