Liderii PNL au avut vineri o întâlnire la care au discutat despre împărţirea funcţiilor de secretari de stat, prefecţii şi reprezentanţi la alte agenţii şi oficii, au declarat surse din partid pentru News.ro.
Astfel, primele 20 de filiale ale formaţiunii, cu rezultate foarte bune la alegerile parlamentare, vor avea un secretar de stat şi două poziţii în conducerea unor agenţii sau oficii, iar cele cu rezultate slabe rămân doar cu un secretar de stat.
De asemenea, filialele cu scoruri foarte bune bune la alegerile legislative ar putea avea şi prefecţi, au adăugat sursele citate, însă referitor la împărţirea funcţiilor de prefecţi vor mai fi discuţii, săptămâna viitoare, în coaliţia de guvernare formată din cele trei partide – PNL, USR PLUS şi UDMR.
Celelalte organizaţii ale PNL vor avea două poziţii, una de secretar de stat şi şefia unei agenţii, au mai spus sursele liberale, pentru News.ro.