Voiculescu: Rudele nu au fost sunate deoarece datele lor erau într-o clădire sigilată de Poliție

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus vineri seara la Digi 24 că rudele victimelor de la spitalul Matei Balș nu au putut fi sunate deoarece datele lor erau sigilate de Poliție. El a recunoscut că nu există o procedură pentru această situație și anunță că va propune modificări de regulament.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că datele rudelor pacienților internați la Spitalul Matei Balș sunt notate pe hârtie. După incendiul produs dimineață în unitatea medicală, polițiștii au sigilat clădirea în care se aflau hârtiile pentru a derula ancheta în cazul persoanelor decedate.

Ministrul a explicat că autoritățile nu au putut suna rudele pacienților și să le anunțe despre situația creată și despre spitalele unde au fost mutați pacienții. Ca urmare, reprezentanții spitalului au fost nevoiți să deschidă linii telefonice pentru a le permite rudelor să sune și să ceară informații.

Vlad Voiculescu a mai spus că nu există procedură pentru astfel de situații. El a anunțat că va propune modificări ale regulamentelor, potrivit Mediafax.

Articolul precedentAstraZeneca: Experții germani critică autorizarea vaccinului pentru persoanele de peste 65 de ani / Macron critică și el
Articolul următorArafat, despre pavilionul de la „Matei Balş” unde a izbucnit incendiul: Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia