AstraZeneca anunţă că vaccinul său este eficient 100% împotriva formelor grave de Covid-19

Compania farmaceutică AstraZeneca afirmă că a găsit „formula căștigătoare” în urma unor cercetări suplimentare.

Vaccinul, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, trebuie să treacă de autoritatea britanică de reglementare, MHRA, după data de 4 ianuarie.

”Credem că am găsit formula câştigătoare şi felul în care să ajungem la o eficacitate care, prin două doze, să fie la fel de mare ca a celorlalte” vaccinuri împotriva covid-19, anunţă directorul general Pascal Soriot în Sunday Times.

În primele rezultate ale testelor clinice la scară mare – realizate în Regatul Unit şi Brazilia -, laboratorul britanic anunţa în noiembrie că vaccinul său era eficient într-o medie de 70%, faţă de o eficienţă de peste 90% a vaccinurilor alianţei ameriano-germane Pfizer/BioNTech şi companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna.

Regatul Unit a comandat 100 de milioane de doze de vaccin Oxford/AstraZeneca – dintre care 40 de milioane să fie disponibile până la sfârşitul lui martie.

În total, Guvernul lui Boris Johnson a asigurat accesul la peste 350 de milioane de doze până la sfârşitul anului viitor, aprovizionându-se de la şapte producători încă din faza testelor clinice.

În total, peste 600.000 de persoane au fost vaccinate cu o primă doză de vaccin Pfizer/BioNTech.

Succesul campaniei de vaccinare aflată în curs în Regatul Unit este cu atât mai crucial cu cât regatul este una dintre cele mai afectate ţări din lume de covid-19, care înregistrează peste 70.000 de morţi şi un nou val de contaminări.

Autorităţile au atribuit această intensificare a îmbolnăvirilor unei mutaţii care prezintă, potrivit unui studiu, o contagiozitate mai mare de 50%, pănă la 74%.

Articolul precedentCrăciun în temnițele comuniste (2)
Articolul următorDonald Trump a semnat planul de relansare economică după mai multe amânări