Voleibalistul român care visează să ajungă în Himalaya
Alexandru Urian este căpitanul formației Explorări Baia Mare și, când nu urcă pe munți, e un dansator desăvârșit
Alexandru Urian, căpitanul și liberoul echipei de volei Explorări Baia Mare, este un personaj aparte în sportul românesc. Joacă în aceeași echipă cu fratele său mai mic, este un dansator pasionat, iubește muntele și visează să ajungă la tabăra de bază de pe Everest. În plus, a avut parte de aventuri pe care nu le va uita prea curând, inclusiv o întâlnire neașteptată cu un urs.
Alexandru Urian a descoperit voleiul la doar opt ani și, de atunci, sportul i-a devenit parte din viață. A ajuns căpitanul formației Explorări Baia Mare, însă spune că această responsabilitate nu i-a schimbat felul de a fi. Dimpotrivă, îi place să fie aproape de colegi și să îi încurajeze permanent. „Nu, nu este o presiune în plus. Este o emoție frumoasă. Îmi place că pot să fiu cu băieții mult mai apropiați, să spun așa. Deci, nu pot să zic că e ceva diferit. Simt că este ca și înainte, un libero adevărat asta face”, spune voleibalistul.
Urian este unul dintre jucătorii care trăiesc intens fiecare fază. Atât de intens, încât uneori, la finalul partidelor, abia mai poate vorbi. „Da, chiar da. Dacă este un meci reușit, atunci este și răgușeală”, recunoaște amuzat sportivul.
Joacă în aceeași echipă cu fratele său mai mic
Actualul sezon are o semnificație aparte pentru Alexandru Urian. Pentru prima dată, el împarte terenul cu fratele său mai mic, Claudiu, care evoluează pe postul de ridicător tot la Explorări Baia Mare. Este o bucurie pentru întreaga familie, mai ales pentru părinți, care pot veni la meciuri să îi susțină pe amândoi. „Voleiul se trăiește la cote maxime și în familia mea. Totodată în anul acesta joc și cu fratele meu. Este o emoție mult mai mare pentru că acum părinții noștri, când vin la meciuri, vin pentru amândoi”, mărturisește Alexandru.
Relația dintre cei doi este una apropiată, iar amintirile din copilărie îi fac și acum să zâmbească. Întrebat cine făcea mai multe prostii când erau mici, căpitanul băimărenilor nu a stat deloc pe gânduri: „Amândoi, pot să spun”. Deși fratele său este ridicător, Alexandru nu și-ar schimba postul. Îi place să fie libero, să participe la cât mai multe faze și să fie mereu în mijlocul acțiunii.
Visează să ajungă la tabăra de bază de pe Everest
Dincolo de terenul de volei, Alexandru Urian are o pasiune care îl ajută să evadeze din agitația vieții de sportiv profesionist: muntele. Drumețiile sunt pentru el mai mult decât o formă de mișcare. Sunt momentele în care își găsește liniștea. „Este modul în care eu mă relaxez și modul în care pot să-mi liniștesc mintea”, explică voleibalistul.
Până acum, cel mai înalt vârf pe care a urcat este Țibleșul (1.840 m). Programul încărcat de antrenamente, meciuri și studiile universitare nu i-au permis să organizeze expediții mai ambițioase. Dar are deja un vis pe care speră să îl transforme în realitate: să ajungă în Himalaya, la tabăra de bază de pe Everest.
„Da, vreau să ajung la Base Camp din Everest. Nu vreau să visez la vârful cel mare, pentru că este foarte greu, dar mă gândesc undeva la ceea ce e posibil, la Base Camp. Dacă nu, orice vârf pentru mine este foarte OK”, mărturisește Alexandru.
Pasionat de viața în natură, sportivul se consideră pregătit și pentru provocări mai puțin obișnuite. Susține că se descurcă foarte bine cu uneltele necesare în sălbăticie și că i-ar plăcea să participe chiar și la un concurs de supraviețuire. „Pot să vă spun că pot să fac orice cu un topor și cu o macetă”, afirmă el, mândru.
Tocmai de aceea, ideea unui concurs de supraviețuire nu îl sperie deloc. „Da, mi-ar plăcea să merg la concursuri de supraviețuire. De asemenea, mi-ar plăcea să am cabana mea și să pot să mă duc să mă relaxez acolo tot timpul cum vreau eu”, spune el.
Întâlnire cu ursul: „Am fugit amândoi unul de altul”
Aventurile montane i-au oferit și câteva întâmplări memorabile. Una dintre ele a fost o întâlnire neașteptată cu un urs. Din fericire, nici omul, nici animalul nu au dorit să prelungească momentul. „M-am întâlnit și cu ursul, da. Am fugit amândoi unul de altul”, povestește amuzat voleibalistul.
O altă întâmplare a avut loc într-o excursie cu cortul, când o vulpe a dat iama în proviziile grupului. Numai că aceasta a avut preferințe culinare destul de surprinzătoare. „La cort ursul n-a venit niciodată, am avut o singură vulpe care nu ne-a furat carnea, ne-a furat ouăle”, își amintește Alex.
Dansator din naștere. Părinții s-au cunoscut la dansuri populare
Dacă pe munte își caută liniștea, la petreceri Alexandru Urian este exact opusul. Îi place muzica, adoră să danseze și recunoaște că este sufletul petrecerii. Nu are un stil preferat și nu ratează ocazia de a intra pe ringul de dans. Pasiunea nu este deloc întâmplătoare. Ambii părinți au fost dansatori și, mai mult decât atât, chiar dansurile populare au stat la baza poveștii lor de dragoste.
„Pasiunea mea pentru dans este totodată cred că și din sânge, părinții mei amândoi au fost dansatori, s-au cunoscut la un ansamblu popular și probabil de acolo mi-este în sânge”, povestește căpitanul echipei Explorări. Întrebat când a dansat prima dată, a oferit un răspuns plin de umor: „Cred că de micuț. Cred că din burtă de la mama”.
Dragostea pentru tradiții se vede și în colecția sa de costume populare. Sportivul păstrează cu grijă hainele moștenite din familie, care au o valoare sentimentală deosebită. „Am foarte multe acasă. Încerc să le port cu mândrie pentru că toate au fost ale bunicului meu și ale familiei”, spune Alex.
În mod surprinzător, deși voleiul este profesia sa, Alexandru recunoaște că are mai multă siguranță pe ringul de dans decât pe teren. „Când joc volei am mai multe emoții. Cu siguranță simt că dansul pot să-l stăpânesc mult mai bine decât voleiul”, a spus el.
Ar fi putut deveni artist sau medic veterinar
Voleiul, dansul și muntele nu sunt singurele preocupări ale lui Alexandru Urian. Sportivul are și o latură artistică. În copilărie îi plăcea foarte mult să deseneze, o pasiune pentru care timpul nu îi mai permite acum să se pregătească așa cum și-ar dori.
Dacă nu ar fi ales voleiul, viața sa ar fi putut urma un drum complet diferit. Poate ar fi devenit artist sau s-ar fi dedicat dansului. Există însă și o altă profesie la care s-a gândit: cea de medic veterinar.
„Probabil că dacă nu aș fi jucat volei, ar fi fost arta sau dansul. Îmi plăcea să desenez, că acum nu mi-am mai făcut timp, dar îmi plăcea să desenez, da. Și-mi plac animalele, doar că nu-mi permit sufletește să am grijă de ele cum aș dori, pentru că mi-e prea milă și ar fi fost una dintre dorințele mele să fiu un medic veterinar, dar acum fac ce pot”, mărturisește voleibalistul.
Deocamdată, Alexandru Urian își continuă aventura în volei, alături de fratele său, la Explorări Baia Mare. Iar când nu se aruncă după mingi sau nu își încurajează colegii până răgușește, visează la următoarea drumeție, la o petrecere cu mult dans și, poate într-o zi, la priveliștea spectaculoasă a Everestului.
