Ionuț și Diana Izbășoiu au făcut pentru prima dată echipă într-o competiție de motorsport și au terminat etapa pe primul loc al podiumului.
Ionuț Izbășoiu, copilot cu ștate vechi în Campionatul Național de Off-Road i-a făcut soției o propunere inedită pe care aceasta a acceptat-o imediat! El să fie pilot, iar Diana, copilot într-o etapă de off-road. „E foarte, foarte interesant și foarte frumos să terminăm primii. Având în vedere faptul că este pentru prima dată când participăm împreună la o etapă, la o cupă de off-road, sunt fericit, sunt mândru”, mărturisește Ionuț.
Cei 2 nu doar că au terminat concursul fără niciun incident dar au produs și o mare surpriză! „Am reușit să terminăm cu bine și să ne luăm chiar primii, să ajungem primii în parcul tehnic. A fost un sentiment unic. Mi-a plăcut maxim”, continuă acesta.
În cursele de off- road copilotul duce greul, iar Diana, sub îndrumarea lui Ionuț, și-a făcut bine temele de acasă! „Sarcina principală a unui copilot de off-road este să țină roadbook-ul, să transmită indicațiile de acolo din roadbook foarte clar și cât mai coerent. Am încercat să-i transmit indicațiile dinainte, să-l pun în fiecare sută de metri, să-l pun la curent cu ce urmează să facem”, se destăinuie Diana.
Diana a trăit la maxim aventura
În mașina de concurs, soția lui Ionuț spune că a trăit experiență vieții și nu îi vine să creadă că au terminat etapa pe primul loc! „A fost o experiență foarte palpitantă și solicitantă dar sunt mândră de rezultate și am foarte mare încredere în el De data asta chiar mi-a demonstrat că suntem o echipă, într-adevăr, foarte bună, să zic așa”, povestește aceasta.
Ionuț recunoaște că a avut emoții mari să își vadă soția în dreapta lui într-o competiție, mai ales că la concursuri, el stă în dreapta pilotului și dă indicațiile!
„E și o emoție și o responsabilitate mai mare. Trebuie să fie atent, să fiu atent la ea, să nu iau groapa, lemnul, că mai sar copaci, mai vin crăcii, e altceva”.
În competițiile de off-road, Ionuț, care s-a născut în Câmpulung, se dă cu un Aro modificat. Primele amintiri despre mașina pe care o conduce, i-au fost povestite. „Mi-au povestit ai mei, că n-am de unde să știu, că atunci când mama a mers la spital să nască, am fost chiar cu un Aro și uite unde am ajuns, tot cu un Aro, și să mă dau în campionat, la cupe și e ceva așa, e în sânge, probabil”, dezvăluie pilotul.
Când nu concurează în etapele de off-road, ceea ce se întâmplă rar, Ionuț este lipit tot de mașină! „Eu lucrez pe camion, am o firmă de trasporturi”, continuă el.
Diana dezvăluie că îi plac mult copiii și și-a ales un job în care să lucreze cu ei. „Când nu vin cu soțul meu la off-road și când nu particip, eu sunt educatoare, lucrez cu copiii cu nevoi speciale, așa că am răbdare și la muncă și mi-am transmis răbdarea și în hobby-ul acesta”, încheie soția lui Ionuț.