Adin Cojocaru, un nou mandat în fruntea voleiului românesc
149 de cluburi au fost reprezentate la alegerile Federației Române de Volei pentru mandatul 2024 – 2028
Aproape șapte ore au ținut alegerile de la Federația Română de Volei. Fostul președinte, Adin Cojocaru, și-a păstrat funcția, în timp ce posturile de vicepreședinți vor fi ocupate de Mihai Duță și de șeful Cristinei Neagu de la CSM București, Iulian Pîslaru.
La Romexpo a fost agitație miercuri după-amiază. Alegerile pentru funcțiile de conducere ale Federației Române de Volei au adus reprezentații a 149 de cluburi din cele 182 afiliate. Cu 148 de voturi pentru și o abținere, Adin Cojocaru, președintele în funcție, și-a asigurat un nou mandat. Acesta a rămas singur în cursă, după ce contracandidatul său, Marian Ștefan, șeful secției de volei a CS Rapid, s-a retras din cursă.
Deja cu 4 ani de experiență ca președinte, Adin Cojocaru știe că noul mandat nu va fi ușor, chiar dacă există deja proiecte deja începute.
„Încep mandatul prin a continua ceea ce s-a realizat în primii patru ani. Normal ar fi ca lucrurile ca fiind realizate anterior, mergând totuși în continuitatea activității, lucrurile să fie mai ușoare. Eu știu însă foarte bine că niciodată nu a fost nimic ușor. Sigur nu va fi ușor, dar acum avem cumva experiența necesară și știm ceea ce trebuie să facem, cum și când trebuie să facem. Sperăm ca lucrurile să ni le facem noi mai ușoare” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Principalul obiectiv al anului viitor o reprezintă prezența, după mai bine de patru decenii, a naționalei masculine de volei la Campionatul Mondial din Filipine. Totuși, nici partea juvenilă nu a fost uitată.
„Încercăm să ne focusăm acum pe lucrul cel mai important, Campionatul Mondial de la anul, din 2025 și urmează toate tatonările necesare pentru a putea pregăti Campionatul European din 2026 organizat în România. Pentru partea juvenilă încercăm să continuăm proiectele pe care le-am realizat, cu găsirea de soluții astfel încât echipele de under 13, 15, 17 și 19 să aibă din ce în ce mai multe jocuri echilibrate și cumva să reușim să le creștem valoarea prin joc” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
În ceea ce privește colaborarea cu cei doi vicepreședinți, Adin Cojocaru e convins că aceasta va decurge fără probleme. În plus, experiența lui Iulian Pîslaru ca director general al CSM București, unde o are printre sportive și pe Cristina Neagu, va ajuta voleiul românesc.
„Domnul Duță a fost și în mandatul anterior în această funcție de vicepreședinte, domnul Iulian Pîslaru e directorul CSM, directorul general al CSM, e un om de volei, un jucător valoros la vremea respectivă și sigur prin ceea ce face la nivelul CSM, prin dezvoltarea acestui club, sigur va fi un suport pentru dezvoltarea jocului de volei. Mă voi baza pe cei doi astfel încât să putem duce până la capăt toate proiectele pe care ni le propunem” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
În ceea ce privește așteptările de la finalul celor patru ani ai noului mandat, Adin Cojocaru spune că și-ar dori ca naționalele României să aibă prestații foarte bune la Campionatele Europene, astfel încât ambele să fie calificate la Mondialele din 2027.
„Aș vrea ca voleiul să fie mai sus din punct de vedere al clasamentelor mondiale, la nivelul fetelor și al băieților. Mi-aș dori ca echipele de fete și de băieți să se califice la Campionatul European. Băieții sigur sunt calificați, fetele să fie calificate și să avem rezultate astfel încât să putem intra așa cum am fost cu băieții, să jucăm cel puțin sferturi de finală în 2026, ceea ce ne-ar aduce iarăși foarte multe puncte pentru următoarele Campionate Mondiale, din 2027″ – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Mihai Duță și Iulian Pîslaru sunt vicepreședinții FRV
Aleși în funcția de vicepreședinte al Federației, Mihai Duță și Iulian Pîslaru vor reface cuplul de pe banca tehnică a echipei feminine de volei Rapid de acum câțiva ani. Niciunuia nu-i trecea atunci prin cap că vor ajunge amândoi în conducerea federației.
„Nu ne-am gândit absolut deloc atunci la asta. Nici eu, nici el nu ne-am gândit niciodată la funcții. Iubim voleiul, ne-a dat totul, de asta am și oferit foarte multe înapoi. E o mândrie și o bucurie pentru mine că un coleg cu care am lucrat 4 ani, cu care, cu ghilimelele de rigoare, am dormit în același pat, ne-am chinuit, pentru că în vremurile acelea la Rapid eram șoferi, eram maseuri, nu aveam bani de benzină, contribuiam noi, antrenorii nu erau plătiți” – Mihai Duță, vicepreședinte al Federației Române de Volei.
Rememorând cei patru ani petrecuți deja în această funcție, Mihai Duță spune că prima jumătate a mandatului a fost o perioadă dificilă, din cauza contestărilor.
„Mandatul trecut a fost foarte greu, pentru că din păcate e în gena noastră de români, nu știm să pierdem. Și după cum știți, primii doi ani de zile ni s-au pus bețe în roate. Am fost doar 5 oameni care eram recunoscuți: președintele, cei doi vice și doi membri, și a fost foarte greu să ducem activitatea, să susținem federația, să rezolvăm toate problemele, pentru că procesele s-au ținut lanț” – Mihai Duță, vicepreședinte al Federației Române de Volei.
În urma alegerilor de miercuri, noua conducere a Federației Române de Volei pentru perioada 2024 – 2028 este următoarea:
Președinte: Adin Cojocaru
Vicepreședinte: Mihai Duță și Iulian Pîslaru
Membri: Răzvan Roșu, Lucian Năstase, Adina Salaoru, Alin Mataizer, Ramona Ceamuru, Florin Voinea, Emilian Crihană, Marian Ștefan, Cornel Itu.