Târguri de Sfântul Ilie la muzeele din București / Cu ce sunt așteptați vizitatorii

Sărbătoarea Sfântului Ilie este prilej de voie bună la Muzeul Național al Țăranului Român și la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti, unde în acest weekend sunt organizate târguri, transmite Agerpres.

La „Iarmarocul de Sfântul Ilie”, de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, vizitatorii pot lua parte la recitaluri și ateliere de creație. Organizatorii au pregătit un program care „să refacă atmosfera vechilor târguri organizate în satul de odinioară cu acest prilej, cuprinzând un târg al meşterilor populari, ateliere de creaţie, momente muzicale, teatru de umbre pentru cei mici”.

Iarmarocul de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va fi deschis între orele 9:00-19:00

La „Târgul de Sfântul Ilie” de la Muzeul Național al Țăranului Român, vizitatorii vor avea de ales între obiecte din lemn, ceramică, ţesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate și icoane ieșite din mâinile meșteșugarilor și artiștilor prezenți la eveniment. Cei pofticioși vor găsi prăjituri de casă, cozonaci, miere de albine, ierburi de leac şi tradiţionala ţuică.
.
Târgul de la Muzeul Țăranului Român va fi deschis între orele 10:00-18:00. Pentru intrare, un adult va trebui să plătească 8 lei, pensionarii 4 lei, iar copiii, elevii și studenții, persoanele cu handicap sau posesorii de card Euro 26 (cu vârsta până la 30 de ani) vor plăti 2 lei.

După cum scriu etnografii muzeului „Dimitrie Gusti”, Sf. Ilie este în tradiția populară patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice marchează, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munți se organizau nedei, ciobanii separau berbecii de oi și apicultorii retezau fagurii de miere. Acum au loc practici de pomenire a morților și ofrande rituale, iar oamenii duc la biserică flori și busuioc spre sfințire. Pentru alungarea ploilor torențiale, a vijeliilor și grindinei se făceau vrăji și descântece și tot acum se culeg tot felul de plante de leac pentru cei bolnavi.

Articolul precedentAstronauții echipajului SpaceX se vor întoarce pe Pământ la începutul lunii august
Articolul următorJoe Biden avertizează asupra unei posibile intervenții a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din toamnă