1.000 de români din diaspora s-au înscris pentru votul de la parlamentarele din acest an

O mie de alegători români din afara ţării s-au înregistrat deja pe portalul www.votstrainatate.ro pentru a-şi exercita dreptul constituţional la alegerile parlamentare din acest an, potrivit Agerpres.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat marţi că, la data de 25 mai, a fost atinsă „borna” de 1.000 de înregistrări pe acest portal ale alegătorilor români din afara ţării, dintre care 683 au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 317 pentru votul la secţia de votare.

AEP reaminteşte, într-un comunicat transmis AGERPRES, că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a început pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Articolul precedentConferința de presă comună a ministrului Bogdan Aurescu cu omologul ungar Péter Szijjártó
Articolul următorSondaj la nivel european: Șase din zece cetățeni s-au confruntat cu dificultăți financiare personale