Preşedintele USR Dan Barna a solicitat, luni, în Parlament, organizarea referendumului Fără Penali odată cu alegerile locale din septembrie.
Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” va intra, după un an de blocaj, în dezbaterea Camerei Deputaţilor în sesiunea extraordinară din prima jumătate a lunii iulie. După ce se votează în Parlament, Guvernul trebuie să organizeze referendumul în 30 de zile, ceea ce înseamnă luna august.
„Înţeleg, domnule preşedinte al PSD, că încercaţi să faceţi în aşa fel încât referendumul pentru „Fără Penali” să fie programat cândva prin luna august. Probabil v-a zis cineva că astfel sunt şanse să pice. Nu fiţi Dragnea, domnule Ciolacu! Nu vă jucaţi cu voinţa poporului. S-au mai jucat şi alţii şi când au tras linie n-a ieşit bine. Dacă v-aţi gândit că oamenii vor fi demobilizaţi în august, vă asigur că vă înşelaţi. Oamenii nu sunt mai toleranţi la hoţie dacă e cald afară”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.
Soluţia USR este organizarea referendumului ‘Fără Penali’ odată cu alegerile locale.
„Suntem în pandemie şi oamenii nu trebuie să îşi asume riscuri care pot fi lesne evitate. Cum? Simplu. Programând referendumul în aceeaşi zi cu alegerile locale. Cheltuim mai puţini bani, ştim deja că oamenii vor veni la vot. Scutim statul de eforturi suplimentare. Nu există moment mai bun să dăm un semnal penalilor cu vise de mărire decât alegerile”, a adăugat Dan Barna.
Preşedintele USR i-a cerut şi prim-ministrului Orban să fie de acord ca PNL să voteze această iniţiativă în Parlament şi să fie de acord cu organizarea referendumului odată cu alegerile.
„Domnule prim-ministru Orban, vă cer şi dumneavoastră, aici şi acum, să fiţi de acord ca partidul dumneavoastră să voteze această iniţiativă în Parlament şi să fiţi de acord cu organizarea referendumului odată cu alegerile. Ar fi o reparaţie morală faţă de oamenii care au semnat pentru ea. Noi n-am uitat cum unii dintre primarii dvs au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să nu valideze acele semnături. Nu v-am cerut nimic atunci, dar o fac acum. Arătaţi-ne că într-adevăr vreţi să mergem pe alt drum. Arătaţi-le românilor că PNL vrea într-adevăr o Românie mai bună decât până acum. Arătaţi-ne azi că PNL nu e partidul sub guvernarea căruia se dau şpăgi de peste 700.000 de euro unui funcţionar public a cărui datorie era să protejeze populaţia. Arătaţi-ne că la UNIFARM a fost vorba despre un accident, despre o întâmplare pe care nici dumneavoastră, nici partidul dumneavoastră nu şi-o mai doresc”, a spus Dan Barna.
USR mai cere înainte de organizarea referendumului adoptarea în sesiunea extraordinară a unei iniţiative legislative depuse de anul trecut și care stabileşte prin lege folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
În cazul organizării referendumului „Fără penali în funcţii publice” pentru modificarea Constituţiei, separat de orice alte alegeri, nu vom putea utiliza SIMPV, sistemul anti-furt, în secţiile de votare, dacă nu se modifică legea între timp.
Iniţiativa Fără Penali în Funcţii Publice, pentru care au semnat peste 1 milion de români, este înregistrată la Camera Deputaţilor încă din luna mai 2019, după ce a primit undă verde de la Curtea Constituţională, dar a fost blocată sistematic.
„Fără penali în funcții publice” intră în dezbaterea Parlamentului, la propunerea lui Ciolacu