Senatoarea Roxana Pațurcă, exclusă din PSD

Motivul excluderii Roxanei Pațurca din PSD este lipsa acesteia de la votul moțiunii de cenzură.

Acesta s-a înscris în grupul PDL din Senat, conform declarațiilor lui Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali. De precizat că soțil acesteia este primar PDL în comuna Borcea, Județul Călărasi.

Senatoarea Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi, marţi, din PSD pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură.

Decizia excluderii celor patru a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

 

„PNL Călăraşi nu se opune doamnei Paţurcă. Este apreciată atât în organizaţia Călăraşi, cât şi de grupul PNL din Senat. Eu consider că venirea Roxanei întăreşte grupul într-un context în care PSD atacă la baionetă toate măsurile Guvernului Orban şi noi trebuie să fim în măsură să respingem toate atacurile PSD care urmează până în decembrie”, a declarat Daniel Fenechiu.

 

Articolul precedentPeste 400 de porci de la o fermă din Sibiu au fost eutanasiați după identificarea unui focar de pestă porcină
Articolul următorSensibilitățile alimentare – una dintre cauzele inflamației cronice