Tudorel Toader folosește imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” pentru campania electorală a PSD

Tudorel Toader s-a implicat în susținerea candidaților PSD  la Primăria Municipiului Botoșani și la Consiliul Județean Botoșani, folosindu-se de imaginea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după cum arată un comunicat al LS Iași.

Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă ferm aceste acțiuni de implicare politică a rectorului Toader și îi solicită acestuia să dezbată viitorul universității în cadrul comunității academice, nu în filialele partidelor politice.

Practic, Toader a trimis din partea Universității „Cuza” o adresă către cabinetul viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei (PSD), fost susținător fervent al lui Liviu Dragnea. În adresă se propune înființarea unui număr de 11 specializări în cadrul a 6 facultăți, sub formă de extensie universitară.

Propunerea universității vine în urma discuțiilor pe care cei doi le-au purtat, alături de senatorul Doina Federovici, candidatul PSD la Consiliul Județean Botoșani și deputatul PSD Marius Budăi, așa cum reiese dintr-un comunicat de presă al PSD Botoșani și dintr-o postare publică a lui Cosmin Andrei pe o rețea de socializare.

Aceștia susțin că vor să pună „bazele învățământului superior la Botoșani” și transformarea orașului într-unul „universitar, cu perspective reale de afirmare și de atragere a marilor companii internaționale, cu angajați bine pregătiți și bine plătiți”, cu mențiunea că 12% dintre studenții Universității „Cuza” sunt din Botoșani. Propunerea are un vădit caracter electoral, fiind propusă în prag de campanie și nefiind dezbătută în plenul comunității academice.

Universitatea și Tudorel Toader au evitat să promoveze public proiectul extensiilor de la Botoșani pentru a nu-i aduce un avantaj electoral primarului în funcție, Cătălin Mugurel Flutur, candidat din partea PNL, care a primit și el o adresă similară din partea instituției de învățământ superior, dar numai pentru a evita un eventual scandal public.

După ce a fost ministru al Justiției în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, Tudorel Toader a fost ,,curtat” de către PSD pentru a fi candidatul partidului la Primăria Municipiului Iași, fiului său cel mare, Ionuț Alexandru Toader fiindu-i oferit un loc de consilier local.

Toader a susținut într-un interviu acordat BZI.ro că a refuzat propunerea sub pretextul finalizării mandatului de rector, dar de fapt liderii din partid au luat decizia de a renunța la această opțiune, având în vedere imaginea publică negativă pe care acesta o are și valul de indignare și antipatie publică pe care l-ar fi generat o eventuală candidatură a sa.

„Condamnăm ferm implicarea acestuia și a imaginii Universității în alegerile locale de a anul acesta, miza lui Toader fiind clar una politică, nu una academică, cu atât mai mult cu cât nu s-a discutat despre extensiile de la Botoșani în cadrul comunității academice, iar ideea nu apare în planul său managerial pentru mandatul 2020-2024” declară Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare al Ligii Studenților din Iași.

Articolul precedentAlți trei jucători ai Olympique Marseille sunt suspecți de COVID-19 / Meciul cu Brest, sub semnul întrebării
Articolul următorDan Barna, despre racolările de primari PSD în PNL: nu trebuie doar să schimbăm culori de geci roșii și galbene