Premierul Orban a fost amendat după petrecerea cu alcool și tutun de la Guvern

Biroul de presă al Guvernului transmite că premierul Ludovic Orban a plătit două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Aceeași sursă menționează că „premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”.

Comunicatul nu precizează dacă și ceilalți ministri au fost amendați.

O poza care circulă intens în mediul online a declanșat scandalul politic al momentului. Concret, în ceea ce pare o întrunire a guvernului PNL, nu se poarta mască de protecție medicală, nu se respectă distanțarea socială, iar pe masă se zăresc multe sticle de alcool.

Inițial, premierul Ludovic Orban a spus pentru Mediafax că nu ştie despre ce e vorba. Ulterior, el a revenit cu precizări, susținând că a fost ziua lui.

„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc „, a declarat premierul Ludovic Orban.

În imagini, alături de premierul PNL, apar grei și guvernului precum ministrii Bogdan Aurescu, Lucian Bode sau vicepreședintele Raluca Turcan.

Întrebarea importantă la care nimeni nu a răspuns până acum este cine ”a scăpat” poza în presă?!

Reacțiile oamenilor pe Facebook sau pe diverse site-uri de socializare au fost dintre cele mai diverse, însă criticile s-au înmulțit la adresa guvernului PNL.

Articolul precedentSucces uriaș pentru SpaceX și NASA: Cei doi astronauți au ajuns pe Stația Spațială. Racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe o barjă în ocean!
Articolul următorTrump anunță acțiuni fără precedent împotriva Chinei