Nicușor Dan, atac la Gabriela Firea: Am urmărit conferința de presă și nu ați răspuns unor întrebări / Oamenii se plâng că nu au apă caldă

Nicușor Dan o atacă din nou pe Gabriela Firea, de data aceasta prin intermediul Facebook. Acesta susține că a urmărit conferința contracandidatei acesteia transmisă pe rețeaua de socializare, observând o sumedenie de oameni care i-au comentat primarului Capitalei că nu au apă. 

„Am urmărit conferința de presă a primarului PSD-Firea, organizată la sediul PSD. În afară de politica PSD, nu am văzut nimic despre oraș, despre rezolvările urgente pe care le așteaptă bucureștenii la problemele curente, cum ar fi de exemplu apa caldă de care sunt privați sau iesirea din falimentul nedeclarat. Doamna Firea, aveți de administrat un oraș, nu un partid. Sunteți primar, nu președintele PSD. Există câteva întrebări pe care vi le adresează bucureștenii și care nu au apărut pe ecranul electoral din sediul PSD. La o parte ați refuzat să răspundeți azi”, susține candidatul comun al dreptei la Primăria Capitalei.

Problemele pe care Nicușor Dan ține să i le reamintească contracandidatei acestuia sunt: 

  • ELCEN a demonstrat, astăzi, că vina pentru lipsa apei calde vă aparține și v-a acuzat că mințiți în încercarea de a pasa răspunderea legată de această problemă. În general, am observat că nu vă asumați nimic din dezastrul în care a ajuns Capitala în mandatul dumneavoastră. Este vreo problemă a Bucureștiului responsabilitatea dumneavoastră?
  • La dumneavoastră, în Voluntari, aveți apă caldă?
  • Care este datoria curentă a STB?
  • Care e datoria curentă a Termoenergetica? Care e datoria curentă a PMB?
  • Câte zeci de milioane de euro ați investit în concerte?
  • Mai este Capitala în faliment nedeclarat, așa cum ne-ați informat anul trecut chiar dumneavoastră?
  • Un primar care a dus orașul în faliment nedeclarat merită un al doilea mandat?

 

sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

Articolul precedentEmilia Vizitiu, căpitan la naționala de rugby în 7, antrenor, profesor și diriginte în București
Articolul următorVila Ivanovici, una dintre cele mai frumoase clădiri din Băile Govora, poate fi salvată / Ce se oferă donatorilor