La debut de sezon electoral, porțile PNL sunt larg deschise: peste 580 de persoane au semnat adeziuni de intrare în partid, a declarat președintele Organizației Municipale Iași a PNL, Mihai Chirica, transmite Agerpres.
Printre cei 580 de noi membrii PNL se numără medicul neurochirurg Bogdan Iliescu, preşedintele Filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali, Liliana Pintilie și prof. univ. dr. Alin Marius Andrieş.
În prima conferință de presă susținută de când a preluat președinția Organizației Municipale Iași a PNL, Mihai Chirica a declarat și că liberali lucrează la un program politic care va fi în curând prezentat ieșenilor.
De asemenea, Chirica a menționat că PNL păstrează o „uşă largă deschisă” tuturor celor care vor să se implice în politica locală, indiferent de vârstă, categorie socială sau profesie: „PNL rămâne un partid deschis şi pentru tineri, dar şi pentru pensionari, şi pentru IT-işti, şi pentru intelectuali, şi pentru sindicalişti, şi pentru cei cu profesii liberale”.