Membrii PSD critică dur guvernul Orban. Lia Olguța Vasilescu: Eu am denumit Guvernul Orban „Guvernul o să…”.

Critici dure la adresa guvernului Orban în timpul congresului PSD. Majoritatea participanților care au luat cuvântul nu s-au arătat mulțumiți de felul în care actuala guvernare a gestionat situația economică și socială în timpul pandemiei. Spre exemplu, fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a denumit cabinetul Orban „Guvernul o să..”.

„S-au împrumutat de cinci ori mai mult decât s-a împrumutat guvernarea PSD. Din păcate, nu se vede absolut nimic. (…) Eu am denumit Guvernul Orban „Guvernul o să…”. Pentru că din martie tot auzim: o să vină 2.000 de ventilatoare – nu a venit niciunul; o să se dea persoanelor vulnerabile 15 milioane de măşti – nu au dat nici măcar una până în acest moment; o să se relanseze economia – la ora actuală suntem în colaps aşa cum economia Romaniei nu a fost niciodată; o să crească alocaţiile, o să se dubleze alocaţiile – nu s-au dublat, ba dimpotrivă, după legea actuală chiar au scăzut; o să crească pensiile cu 40% – dacă ne uităm pe lege, vedem că e o scădere de 26% a pensiilor. (…) Noi am dublat alocaţiile copiilor anul trecut, ca urmare a unui amendament PNL foarte prost făcut, l-am corectat în Parlament, dar nici prin cap nu ne-a trecut să atacăm legea la CCR. Am mers la Guvern, am căutat soluţii şi am dublat alocaţiile copiilor. Ei de ce nu au făcut acest lucru?’, a declarat liderul PSD Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii.

Și fostul premier Sorin Grindeanu, proaspăt revenit în PSD, a afirmat că partidul va oferi o alternativă benefică la guvernare, după moţiunea de cenzură, şi a criticat „furtul de primari”.

„E timpul să arătăm că PSD nu şi-a pierdut prestigiul, că are cei mai buni oameni care să conducă România, să arătăm că PSD este cel mai bine pregătit partid să conducă ţara, deopotrivă în administraţia locală, cât şi în administraţia centrală. Urmează alegerile locale, avem cei mai buni primari, altfel nu s-ar chinui atât să-i fure de la noi. Cine pleacă acum, că e parlamentar sau ales local, niciodată nu va mai fi un om politic respectat. Laşii nu au ce căuta în viaţa publică şi în mod clar nu au ce căuta în PSD. Aici sunt oameni care au rezistat şi în perioade grele, sunt oameni care nu se apleacă la mâna de arginţi din bugetul statului, aruncaţi de Ludovic Orban”, a afirmat Grindeanu.

Echipa de conducere care va merge alături de Marcel Ciolacu, prezentată de acesta ca fiind „noua construcţie şi proiectul politic al PSD”, este compusă din Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluţă, Vasile Dâncu, Doina Fedorovici, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Titus Corlăţean, Laurenţiu Nistor.

Articolul precedentSatu Mare: un polițist de frontieră a fost agresat și 2 persoane au fost rănite
Articolul următorLondra: Tower Bridge a fost blocat timp de o oră