Joe Biden a obținut numărul de delegați pentru a candida la președinția Statelor Unite

Fostul vicepreşedinte Joe Biden a obținut vineri victoria în cursa Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului care va participa la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Acesta a obținut numărul necesar de delegați și îl va înfrunta pe Donald Trump, relatează DPA şi Reuters, citați de Agerpres

Un candidat are nevoie de 1.991 delegaţi pentru a-și asigura nominalizarea. Biden a atins acest prag după ce vineri au venit rezultatele de la alegerile primare din şapte state şi districtul Columbia, desfăşurate în cursul acestei săptămânii.

Realizarea este totuşi o formalitate, după ce ultimul său contracandidat, senatorul Bernie Sanders, a anunțat că iese din cursă.

„A fost o onoare să concurez alături de unii dintre cei mai talentaţi candidaţi pe care Partidul Democrat i-a avut vreodată şi sunt mândru să spun că intrăm în aceste alegeri generale ca partid unit”, se arată într-un comunicat de-al lui Biden.

Peste 10 state şi-au întârziat scrutinele din alegerile primare sau au schimbat sistemul la unul de votare prin e-mail din cauza pandemiei de COVID-19.

Joe Biden a fost senator al Partidului Democrat timp de decenii şi apoi vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama.

Președintele american Donald Trump, care își dorește un nou mandat la Casa Albă, a scăzut în sondaje în contextul protestelor generate de moartea lui George Floyd, astfel că 47% dintre americani intenționează să voteze cu Biden.

În acest moment, 6 din 10 americani sunt solidari cu manifestanții. Mai precis, 64% dintre cetățenii adulți empatizează cu persoanele care protestează.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii sunt programate pentru finalul anului 2020.

Articolul precedentPrimul weekend fără restricții: Aglomerație pe Autostrada Soarelui și DN1
Articolul următorMarcel Ciolacu atacă Guvernarea PNL după anunțarea ratingului de țară de către Standard & Poor’s