Klaus Iohannis a susținut miercuri, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. Președintele a vorbit despre campania electorală aflată în desfășurare, despre traseismul politic, precum și despre deschiderea restaurantelor, teatrelor și a cinemtografelor, de la 1 septembrie.
Întrebat de un jurnalist despre negocierile dintre șefii poliției cu clanul Duduianu și dacă i-a cerut vreo explicație ministrului de Interne, Klaus Iohannis a afirmat că i-a cerut explicații lui Marcel Vela și le-a primit, dar că nu este rolul său să explice în detaliu.
„Da, am cerut explicaţii ministrului de Interne cu mult timp înainte să se publice aceste lucruri. Am primit explicațiile, dar nu este rolul meu să explic în detaliu. E nevoie de explicații clare și publice din partea șefilor din MAI. Le voi solicita să explice public despre ce a fost vorba”, a declarat Iohannis.
Legat de moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune pe 31 august, acesta a spus că nu își dorește să treacă și că este făcută în bătaie de joc.
„Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă această moțiune. Suntem în epidemie, în pandemie, suntem în criză economică și oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, probabil la începutul lui decembrie. Deci ce rost are o moțiune de cenzură în aceste condiții? Nu cred, chiar nu cred, că PSD își imaginează sau își dorește să preia guvernarea. Eu cred că PSD dorește pur și simplu să arunce țara în aer și ăsta mi se pare un lucru grav. Sper să fie suficientă înțelepciune în Parlament ca să nu treacă această moțiune de cenzură, este una total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist și cred că românii își dau seama că aici avem de-a face cu o moțiune populist-electoralistă, total neavenită și pusă într-un moment în care avem nevoie de orice, numai de instabilitate politică, nu.”
În ceea ce privește dosarul „10 august”, președintele și-a reafirmat totala încredere în justiția românească. „Eu pot să reafirm că am toată încrederea că justiția își va face treaba, dar, așa cum am explicat tot în aceste conferințe de presă, mă aștept și eu să se lucreze în așa fel încât cei vinovați să plătească în timpul util. Și eu am fost nemulțumit că acele mari dosare au rămas mari restanțe ale justiției de la noi și sunt în continuare de părere că se va lucra și se va recupera. Însă aici avem un punct foarte important și foarte sensibil. Legile justiției au fost ciuntite de PSD, PSD care a încercat să pună mâna pe justiție, să politizeze justiția și s-o controleze. Nu le-a ieșit; nu le-a ieșit fiindcă românii au ieșit la referendum și au spus „stop”.
De asemenea, întrebat dacă s-ar impune demisia lui Marcel Vela, Iohannis a răspuns: „Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză, de şefii din Poliţiei şi cred că atunci se vor lămuri lucrurile în spaţiul public”.