Coreea de Nord nu consideră că este oportun să reia discuţiile cu SUA, estimând că aceasta nu ar fi nimic mai mult decât un instrument politic pe care să-l folosească Washingtonul. Declarația vine din partea unui diplomat nord-coreean de rang înalt înaintea vizitei unui oficial american în Coreea de Sud, potrivit Reuters citat de Agerpres.
Vice-ministrul de externe Choe Son Hui, diplomat nord-coreean, negocierile dintre Washington şi Phenian nu vor da rezultate şi Coreea de Nord nu îşi va schimba politica.
„Nu simţim nicio nevoie de a sta faţă în faţă cu Statele Unite, întrucât acestea consideră dialogul dintre Coreea de Nord şi SUA nimic mai mult decât un instrument de care să se agaţe în propria criză politică”, a adăugat responsabilul nord-coreean.
Declarația vine în contextul în care Secretarul de Stat adjunct al SUA, Stephen Biegun, va efectua săptămâna viitoare o vizită în Coreea de Sud în vederea abordării problemei negocierilor cu Coreea de Nord care se află în impas.
Relaţiile între Coreea de Nord și Statele Unite au continuat să se degradeze anul trecut, după eşecul celui de-al doilea summit între preşedinţii Kim Jong Un şi Donald Trump, desfăşurat la Hanoi în februarie 2019.
Potrivit preşedintelui american, Kim Jong Un a refuzat la acel summit să-şi asume suficiente angajamente privind denuclearizarea ţării sale în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.
Cei doi preşedinţi au avut o a treia întâlnire, în iunie, în zona demilitarizată care separă Coreea de Nord și cea de Sud. Deşi au convenit atunci reluarea negocierilor, discuţiile dintre cele două părţi, desfăşurate în Suedia, au fost sistate în octombrie.
Fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Trump, John Bolton, a declarat joi că liderul de la Casa Albă ar putea încerca să stabilească un nou summit cu omologul său nord-coreean, chiar înaintea alegerilor prezidenţiale care se vor desfăşura în SUA în noiembrie.
Totuși, și preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a apreciat recent că ar fi utilă o întâlnire între Trump şi Kim înaintea scrutinului prezidenţial american.