Rădăcină ancestrală care hrănește de-a lungul istoriei toate religiile lumii este șamanismul. Strămoșii primordiali aveau tradiții, credințe și practici prin care comunicau cu duhurile morților, duhurile plantelor, vindecau cu ajutorul lor și primeau sfaturi înțelepte în treburile comunității. Avem două minți gigantice care au operat în limba română și au cartografiat și conceptualizat diferitele forme de șamanism din lume: Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu.

Astfel încât putem găsi câteva definiții ale termenului de Saman, pornind de la idea ca el traversează axis mundi și intră în lumea spirituală prin efectuarea unei tranziții a stării de conștiință , intrând într-o transăextatică, cu ajutorul sunetelor hipnotice și prin utilizarea plantelor sacre cu efect psihedelic. În mai toate tradițiile șamanice, operațiunile și ritualurile sunt practicate în cuplu, rolul feminin fiind extrem de important, având calități de medium excepționale.

Tocmai din acest considerent am invitat-o pe Olimpia Mioara Mireștean, geograf și istoric, inițiată și practicantă în șamanism, să vorbim despre ritualurile Mamei Pământ, despre formele românești de vindecare cu ajutorul spiritelor naturii, despre aspectele magice și rezonanța noastră cu lumile nevăzute.

Articolul precedentMIȘCĂRILE PE FRONTURILE POLITICE! Bizarele dubluri Lasconi/Dan și Simion/Gavrilă