Noile reguli pentru omologarea autovehiculelor la nivel european intră mâine în vigoare

Uniunea Europeană a elaborat și adoptat un nou regulament privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor, care va intra în vigoare începând cu 1 septembrie, conform site-ului Comisiei Europene.

Noul regulament prevede o serie de măsuri luate pentru a spori calitatea și independența omologării și testării autovehiculelor. În mod concret, doar autovehiculele care sunt în mod real sigure și ecologice vor mai putea fi puse în vânzare.

Printre prevederile regulamentului se numără:

  • Comisia Europeană este împuternicită să facă verificări asupra noilor modele prin Centrul Comun de Cercetare
  • Comisia Europeană poate cere retragerea de pe piață a unor modele existente, care nu sunt suficient de sigure sau de ecologice
  • Serviciile tehnice care inspectează noile modele vor fi supuse unui audit independent
  • Autoritățile naționale de omologare sunt evaluate, pentru a verifica dacă acestea respectă sau nu toate standardele de calitate
  • Statele UE sunt obligate să testeze regulat un număr minim de autovehicule, pe care le pot retrage de pe piață dacă nu sunt suficient de sigure sau ecologice
  • Dacă producătorii încalcă legea în procesul de omologare a unui autovehicul (prin acte false sau alte mijloace), pot fi amendați de Comisie cu 30.000 de euro pe autoturism, iar modelul va fi retras de pe piață

Regulamentul a fost elaborat și adoptat după scandalul „Dieselgate” din 2016, când s-a descoperit că producătorul Volkswagen a pus pe piață un model programat să fraudeze omologarea în condiții de laborator, în timp ce pe șosea cantitatea de oxizi de azot emisă era de 35 de ori mai mare decât cea permisă.

Articolul precedentLibanul are un nou prim-ministru: diplomatul Mustapha Abid va trebui să treacă țara prin nenumărate crize
Articolul următorCoronavirus: mai mult de 60 de artiști ai Teatrului Național din Praga au fost plasați în carantină