Comisia Europeană a aprobat o investiție de 875,5 milioane de euro pentru primul lot din autostrada Sibiu-Pitești

Comisia Europeană a aprobat o investiție de 875,5 milioane de euro pentru construirea autostrăzii Sibiu-Pitești, conform Agerpres. Banii vor fi alocați construirii primului segment al autostrăzii, între Sibiu și Boița.

Autostrada Sibiu-Pitești este văzută ca o investiție cheie nu daor din punctul de vedere al României, ci și din punct de vedere European: construirea ei va asigura o legătură neîntreruptă de-a lungul României, de la Constanța la Nădlac, care va facilita transportul de-a lungul coridorului european Rin-Dunăre.

Lungimea autostrăzii va fi de 122,11 kilometri, împărțiți în 5 loturi: Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti.

Primul lot, cu lungimea de 13,17 kilometri, va fi contruit cu suma de 613 milioane de lei. Termenul de proiectare este de 12 luni, iar cel de execuție de trei ani. Compania care a câștigat licitația pentru primul lot este Porr Construct, companie autstriacă ce a finalziazt acum doi ani lotul 4 al autostrăzii Sebeș-Turda.

Articolul precedentConstanța: peste 60.000 de euro ridicați de la doi presupuși falsificatori
Articolul următorVictorie împotriva unei companii imobiliare: instanța a hotărât demolarea unui bloc construit pe spațiu verde, prea aproape de blocurile vecine