Premierul Ludovic Orban, ministrul de Finanțe, cel al Economiei și ministrul Muncii vor prezenta în câteva zile toate detaliile planului de relansare economică, anunță la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.
Liberalul Daniel Fenechiu critică PSD: ”Suntem de ceva vreme într-o regie extrem de bine făcută. Săptămână de săptămână, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, PSD încearcă, chemând câte un ministru în diverse proceduri, să puncteze politic anumite lucruri (…). Este o ofensivă împotriva Guvernului. PSD are o serioasă problemă de imagine, constând în faptul că Guvernul Orban a administrat foarte bine criza sanitară, că în materie economică măsurile prezentate de Ludovic Orban au fost bine primite în zona IMM-urilor”.
Întrebat când va prezenta Guvernul Orban planul de relansare economică, senatorul PNL a răspuns: ”Ludovic Orban a anunțat că până pe 15 iunie planul va fi public. Au fost până acum două etape. Prima etapă, etapa din pandemie. A doua etapă, etapa care a debutat odată cu ieșirea din starea de alertă. În momentul de față, cred că se finalizează detaliile și în câteva zile, Ludovic Orban și cu ministrul de Finanțe și cu ministrul Economiei și cu ministrul Muncii vor prezenta toate detaliile planului”.