Comisia Europeana: Măsurile luate în urma alertelor privind produsele periculoase s-au intensificat în 2019

Astăzi, Comisia Europeană și-a publicat cel mai recent raport privind sistemul de prevenire sau de restricționare a vânzării de produse periculoase pe piață, așa-numitul „sistem de alertă rapidă”.

Raportul arată că numărul de acțiuni întreprinse de autorități în urma unei alerte este în creștere de la an la an, ajungând la 4 477 în 2019, față de 4 050 în 2018.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Sistemul de alertă rapidă este disponibil 24 de ore, 7 zile pe săptămână, menținând un flux continuu de informații și siguranța pieței unice. După cum se poate vedea din raportul pe 2019, se depun eforturi extraordinare pentru a proteja consumatorii de produse periculoase și de daunele pe care acestea le pot produce. Totodată, Comisia colaborează cu statele membre pentru a spori numărul de produse testate. Grație acestor eforturi, de la sfârșitul anului trecut, un număr de 75 de noi produse au fost marcate ca periculoase în sistemul nostru de alertă rapidă.

Principalele constatări ale raportului

În 2019, autoritățile din 31 de țări participante la sistemul de alertă rapidă (statele membre ale UE, la care se adaugă Regatul Unit, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) au lansat în sistem 2 243 de alerte privind produse periculoase, ceea ce a condus la luarea de 4 477 de măsuri. Aceasta reprezintă o creștere de 10 % față de anul trecut și de 63 % față de 2015. Acțiunile întreprinse variază de la retragerea sau distrugerea unui produs – înainte ca acesta să ajungă la consumatori – de către distribuitori și comercianții cu amănuntul, la rechemarea produselor nesigure de la utilizatori.

În conformitate cu raportul de astăzi, jucăriile au fost categoria de produse cu cele mai multe notificări (29 % din totalul notificărilor), urmată de automobile (23 %) și aparate și echipamente electrice (8 %). Cosmeticele, hainele, textilele și articolele de modă, precum și produsele de îngrijire a copiilor și echipamentele pentru copii au fost categoriile pentru care s-au lansat, de asemenea, un număr mare de alerte.

Cel mai frecvent notificat risc a fost cel legat de un produs care provoacă vătămări corporale (27 %), cum ar fi fracturi sau contuzii. Componentele chimice ale produselor au fost următorul motiv de îngrijorare (23 %), urmat de riscul de sufocare pentru copii (13 %).

De la izbucnirea epidemiei de coronavirus s-au înregistrat o serie de noi alerte, care nu sunt incluse în raportul pe 2019. Până la 1 iulie s-au înregistrat 63 de alerte cu privire la măști, 3 alerte privind combinezoane de protecție, 3 alerte privind dezinfectanți pentru mâini și 3 alerte cu privire la lămpi UV (tuburi bactericide). În perioada 1 martie-1 iulie, s-au luat 10 măsuri privind măștile și una privind dezinfectanții pentru mâini, ceea ce a condus la o mai bună armonizare a măsurilor împotriva unor astfel de produse și, prin urmare, la îmbunătățirea protecției consumatorilor din întreaga Europă.

Coordonarea testării produselor

Comisia a publicat astăzi și rezultatele activităților coordonate privind siguranța produselor (Coordinated Activities on the Safety of Products – CASP). În urma acestor activități – care au implicat testarea comună a produselor de către Comisia Europeană și autoritățile europene selectate de statele membre – s-au testat 652 de produse. Produsele selectate pentru a fi testate de statele membre au inclus dispozitive personale de transport, jucării umplute moi, încărcătoare, baterii, scaune de bicicletă pentru copii și jucării din pastă vâscoasă („slime”). 38 % din produsele testate au fost neconforme cu anumite aspecte ale legislației UE în materie de siguranță. 11 % din produse, respectiv 75 de produse, au fost identificate ca prezentând riscuri grave pentru consumatori. De exemplu, toate scaunele de bicicletă testate au prezentat un anumit tip de risc, însă doar 8 % au prezentat un risc ridicat. În funcție de categorie, jucăriile umplute cu material moale au avut cea mai mare pondere de riscuri ridicate – 68 %, în timp ce bateriile au fost categoria cu ponderea cea mai mică de risc ridicat (1 %). Dacă se constată că riscul unui produs este ridicat, acest lucru se notifică în sistemul de alertă rapidă, pentru a se preveni răspândirea pe piață a produselor periculoase.

Următoarele etape

Comisia va continua să modernizeze instrumentele incluse în sistemul de alertă rapidă pentru a încuraja consumatorii să consulte baza de date a alertelor, astfel încât deciziile lor de a cumpăra produse să țină cont de siguranța acestora. Măsurile de modernizare vizează actualizarea site-ului web pentru consumatori și întreprinderi, precum și a instrumentului specific utilizat de statele membre pentru notificarea alertelor.

În fiecare an se organizează activități coordonate privind siguranța produselor. Activitățile de coordonare demarate la începutul anului în curs – CASP2020 – au inclus testarea de produse precum jucării, bijuterii, jucării de exterior, cabluri, aparate electrocasnice mici, saltele tip cuib pentru bebeluși și scaune de mașină pentru copii, evaluări ale riscurilor, supravegherea piețelor online, cooperarea cu autoritățile vamale, colectarea de date referitoare la vătămări corporale și accidente, precum și campanii de comunicare. În contextul pandemiei de coronavirus, Comisia lansează, de asemenea, un apel specific privind produsele de combatere a virusului. Activitățile comune, care vor fi similare activităților desfășurate înainte de pandemie, vor viza măștile, dezinfectanții pentru mâini și mănușile, și se preconizează că vor începe înainte de jumătatea lunii iulie 2020. În prezent sunt în curs de definire prioritățile pentru CASP2021.

Context

Începând din 2003, prin intermediul sistemului de alertă rapidă, informațiile referitoare la produsele nealimentare periculoase retrase de pe piață și/sau rechemate oriunde în Europa circulă rapid între statele membre și Comisia Europeană. În acest fel, se pot lua măsuri adecvate peste tot în UE.

Sistemul de alertă rapidă are un site web public dedicat – Safety Gate- unde pot fi consultate actualizările săptămânale ale alertelor transmise de autoritățile naționale ce participă la sistem. Datorită modernizării sistemului, anumite alerte pot fi considerate prioritare și sunt prelucrate imediat, cum ar fi alertele din aprilie 2020 cu privire la unele măști nesigure.

Întreprinderile pot folosi, de asemenea, Business Gateway, prin intermediul căruia pot să transmită rapid și eficient autorităților naționale informații în legătură cu un produs pe care l-au introdus pe piață și care ar putea să nu fie sigur.

O altă acțiune privind protecția consumatorilor este Angajamentul privind siguranța produselor, care stabilește acțiuni voluntare specifice mai stricte decât legislația UE. Șapte piețe online au semnat deja acest acord de a coopera cu statele membre pentru a elimina produsele periculoase de pe site-urile lor de web. Wish.com a aderat de curând la această inițiativă.

Articolul precedentCum a adoptat Senatul legea care stabilește data alegerilor locale și ce urmează
Articolul următorGuvernul va lua măsurile de rigoare, dacă lucrurile vor redeveni grave în privința epidemiei Covid-19