SUA depășește un record sumbru: joi au fost declarate 77.255 de noi îmbolnăviri cu SAR-CoV-2, iar 943 de pacienți au murit, conform CNN. Numerele se adaugă unui bilanț ce atinge un nivel colosal: SUA ocupă locul întâi în lume ca număr de infectări și decese: aproximativ 3,7 milioane de persoane infectate, dintre care 1,7 milioane s-au vindecat, iar peste 141.000 au murit.
Două dintre statele grav afectate de pandemie, Texas și Arizona, au comandat camioane frigorifice și răcitoare pentru a depozita trupurile celor decedați, temându-se că numărul acestora va crește exponențial în următoarea perioadă.
Aceeași măsură a fost luată și de statul New York în aprilie, atunci când numărul deceselor a depășit în punctul de vârf al crizei și 700 de persoane în 24 de ore.
Cu toate acestea, în SUA continuă să fie organizate manifestații împotriva purtării măștilor de protecție. Spre exemplu, în Utah o dezbatere publică pe subiectul obligativității purtării măștilor a fost întreruptă de un grup de protestatari care nu aveau fața acoperită