Peste 9 milioane de oameni au fost testaţi de COVID-19 în ultimele zile în Wuhan

Oraşul din care a pornit pandemia de COVID-19, a început în urmă cu zece zile o campanie masivă de testare a tuturor celor 11 milioane de rezidenţi. Autorităţile locale din Wuhan au anunţat, luni, că peste 9 milioane de oameni au fost testaţi până acum, conform apnews.com.

În ultimele 10 zile au fost realizate 6,5 milioane de teste, iar anterior au fost testaţi alţi aproape 3 milioane de locuitori, scrie AP.

Comisia de sănătate a oraşului, a postat pe site-ul oficial un mesaj în care le cere tuturor celor care nu au fost încă testaţi să se prezinte până la sfârşitul zilei de marţi.

Campania a fost lansată după ce şase noi cazuri a fost descoperit într-un singur ansamblu rezidenţial din Wuhan. Metropola chineză, unde se crede că a început, la sfârşitul anului trecut, pandemia globală de COVID-19, a fost de departe oraşul chinez cu cel mai mare număr de infecţii.

Articolul precedentChina spune că are o „politică de toleranță zero” pentru rasism, dar discriminarea față de africani este veche de zeci de ani
Articolul următorPSD inițializează o moțiune împotriva ministrului Vela