China elaborează planuri ambițioase de testare a întregii populații din Wuhan, orașul în care a început pandemia Covid-19, potrivit BBC .
Anunțul a venit după apariția a șase noi cazuri de coronavirus în oraș – primele de la începutul lunii aprilie.
Autoritățile au promis inițial că vor testa toate cele 11 milioane de oameni în 10 zile. Dar este oare acest lucru posibil?
Cât timp ar dura testarea?
La sfârșitul lunii aprilie guvernul provincial Hubei a raportat că în fiecare zi au fost testate 63.000 de persoane la Wuhan.
Până la 10 mai, această cifră scăzuse la puțin sub 40.000. Există peste 60 de centre de testare în oraș, potrivit ziarului oficial Hubei Daily.
Acestea au o capacitate maximă de 100.000 de teste pe zi, ceea ce face dificil ca aceasta cifra sa poata fi atinsă în doar 10 zile. Deci, autoritățile au indicat că testele nu vor începe și nu se vor termina în aceeași perioadă de 10 zile.
„Unele districte [din oraș] vor începe de la 12 mai, altele de la 17 mai, de exemplu”, a spus Centrul Wuhan pentru controlul bolilor. „Fiecare district își încheie testele în termen de 10 zile de la data începerii.”
Epidemiologul șef al Centrului chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, Wu Zunyou, a declarat la televiziunea de stat: „Virusul ar putea dura mai mult timp să se manifeste la pacienții cu imunitate slabă, iar aceste persoane sunt, de asemenea, predispuse la simptome”.
Yang Zhanqiu adaugă: „Nu vom ști niciodată dacă oamenii nu au fost infectați după testarea negativă”.
Până la urmă, este foarte posibil ca această acțiune să se înscrie în șirul nesfârșit de măsuri, pe cât de inutile, pe atăt de propagandistice , cu care autoritățile chineze au obișnuit mass-media internațională, încă de la începutul pandemiei.