Sens TV

Pachetul de mobilitate și lupta între Vest și Est continuă: Regulile care afectează România și Bulgaria

Pachetul de mobilitate și lupta între Vest și Est continuă: Regulile care afectează România și Bulgaria

După inițiativa României, Bulgaria va sesiza justiţia europeană pentru ”discriminare” după adoptarea dificilă, în luna iulie, a unei reforme a transportului rutier care a dat naştere unei lupte între Vestul şi Estul continentului, a anunţat miercuri guvernul, citat de AFP. „Dispoziţiile privind revenirea şoferului, revenirea vehiculului şi interdicţia de a petrece timpul de odihnă la […]

Schimburile comerciale mondiale, scădere de până la 9% în 2020

Schimburile comerciale mondiale, scădere de până la 9% în 2020

Valoarea schimburilor comerciale mondiale ar urma să scadă cu 7% până la 9% în 2020 comparativ cu 2019, în pofida unor semnale fragile de revenire venite din China în trimestrul al treilea, se arată într-un raport publicat miercuri de Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters. Potrivit acestui raport, nicio regiune a lumii […]

ASF anunță modificarea legislaţiei RCA: Clientul să poată merge la firma la care s-a asigurat pentru recuperarea daunei

ASF anunță modificarea legislaţiei RCA: Clientul să poată merge la firma la care s-a asigurat pentru recuperarea daunei

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a declarat marţi seara că speră ca într-o perioadă scurtă legislaţia privind RCA să fie modificată, prin reglarea modului de decontare, iar consumatorul va putea să meargă la societatea la care s-a asigurat pentru a i se deconta dauna. „Într-o perioadă imediat următoare se va modifica legislaţia astfel […]

Renault a lansat Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei

Renault a lansat Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei

Renault a lansat, joi, Dacia Spring, primul model 100% electric, un automobil de oraş spaţios, robust, iar comenzile vor fi preluate din primăvara 2021, potrivit Agerpres. Alături de modelul de serie destinat publicului larg, Dacia prezintă azi şi două versiuni inedite destinate noilor forme de mobilitate: o versiune adaptată serviciilor de car sharing şi o […]

Ikea plănuiește să cumpere mobila achiziționată de clienți pentru a o revinde

Ikea plănuiește să cumpere mobila achiziționată de clienți pentru a o revinde

Ikea, cel mai mare ”jucător” în afacerile cu mobilier din lume, planifică o întreprindere de mobilă second-hand. Practic, Ikea caută să cumpere mobila veche achiziționată de clienți pentru a o revinde, într-un efort de reciclare, potrivit BBC.  Gigantul suedez va lansa luna viitoare o schemă de cumpărare a bibliotecilor nedorite ”Billy” și a altor obiecte […]

Apple lansează primul său iPhone cu 5G

Apple lansează primul său iPhone cu 5G

Toate noile iPhone-uri Apple vor avea capacitatea de a utiliza 5G, cea mai recentă generație de telefoane mobile ultra-rapide, a spus Apple în cadrul unei noi prezentări de produse marți, potrivit AFP. „Astăzi este începutul unei noi ere”, a spus CEO-ul Apple, Tim Cook. Prima gamă de iPhone-uri cu 5G, iPhone 12, a fost așteptată […]

Guvernul atacă la CCR legea privind majorarea pensiilor cu 40%

Guvernul atacă la CCR legea privind majorarea pensiilor cu 40%

Guvernul a sesizat majorarea pensiilor cu 40% la Curtea Constituțională. Motivul- parlamentul  „a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”, transmite Executivul, într-un comunicat de presă. „Guvernul a depus astăzi la Curtea Constituțională sesizarea în vederea exercitării controlului prealabil de constituționalitate […]

Acordul cu SUA pentru construirea reactoarelor de la Cernavodă: Finanțare de 7 miliarde de dolari

Acordul cu SUA pentru construirea reactoarelor de la Cernavodă: Finanțare de 7 miliarde de dolari

Dan Brouillette, împreună cu ministrul român al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, au parafat vineri un proiect de acord interguvernamental pentru a coopera la extinderea și modernizarea programului de energie nucleară civilă din România, informează Departamentul pentru Energie. Potrivit acestuia, odată executat formal, acest acord istoric va pune bazele pentru ca România să […]

România, prinsă în războiul comercial al lui Trump cu UE: SUA impun taxe antidumping la importurile de tablă din aluminiu din România

România, prinsă în războiul comercial al lui Trump cu UE: SUA impun taxe antidumping la importurile de tablă din aluminiu din România

Departamentul Comerțului american a anunțat vineri că va impune ”imediat” taxe antidumping preliminare asupra importurilor de tablă de aluminiu din 18 țări, inclusiv din România, dar și din Germania, Bahrain, Brazilia, Spania, India și Italia, relatează AFP. În total, „este vorba de bunuri în valoare de 1,96 miliarde de dolari și reprezintă un procent destul […]

Analiza mediului de afaceri din România: Cele 700 de companii locale au generat 45% din cifra de afaceri a companiilor nefinanciare din România

Analiza mediului de afaceri din România: Cele 700 de companii locale au generat 45% din cifra de afaceri a companiilor nefinanciare din România

Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019, potrivit studiului anual KeysFin „Condițiile de business din România“. Anul trecut, cifra de afaceri a companiilor nefinanciare din România a ajuns la 1.565 miliarde de lei, fiind cu aproape 30% mai mare decât […]

Președintele HORA, Daniel Mischie: Vom cere reactivarea șomajului tehnic și a măsurii de 41.5%

Președintele HORA, Daniel Mischie: Vom cere reactivarea șomajului tehnic și a măsurii de 41.5%

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) spune că va avea o întâlnire cu Ministrul Muncii unde va solicita reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii privind acordarea a 41,5% din salariul de bază angajaţilor care revin din şomaj tehnic.  „La întâlnirea cu doamna ministru este vorba despre reactivarea şomajului tehnic […]

Românii pot solicita amânarea ratelor la bănci și după 1 ianuarie

Românii pot solicita amânarea ratelor la bănci și după 1 ianuarie

Românii pot amâna plata ratelor și după 1 ianuarie, spune ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. De la prelungirea programului până la amânări aplicate punctual, în funcție de situația financiară a clienților- sunt variantele propuse de Cîțu băncilor. Peste 330.000 de români și-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bancă de la începutul stării […]

Wall Street revine pe creștere / Dow Jones, cea mai bună sesiune din iulie

Wall Street revine pe creștere / Dow Jones, cea mai bună sesiune din iulie

Wall Street a crescut din nou miercuri, salutând cu entuziasm declarațiile lui Donald Trump, care a spus că este în favoarea măsurilor de sprijinire a sectorului companiilor aeriene și a gospodăriilor americane, după ce a decis totuși să întrerupă negocierile cu democrații pentru un plan de relansare, potrivit AFP. Dow Jones a crescut cu 1,91% […]

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România: 100.000 de concedieri până la sfârșitul anului / Pierderi de 3 miliarde de euro

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România: 100.000 de concedieri până la sfârșitul anului / Pierderi de 3 miliarde de euro

Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, susține că aproximativ 100.000 de angajaţi din sectorul HoReCa vor fi concediaţi până la finalul anului, iar industria va suferi pierderi de trei miliarde de euro după deciziile Guvernului ca urmare a pandemiei de coronavirus, scrie Agerpres.  El a afirmat că hotărârea de marţi a Comitetului Municipiului […]