Șapte persoane acuzate în Brașov de înșelăciune prin metoda „scrisoarea nigeriană”

Șapte persoane, printre care șase nigerieni și o româncă, sunt acuzați că au înșelat mai multe persoane, simulând relații amoroase cu români fără experiență în folosirea internetului. Metoda de înșelăciune, „scrisoarea nigeriană” este una dintre cele mai frecvente pe internet, potrivit Mediafax, citat de Digi24. Potrivit unui comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă […]
Un cetățean american acuzat blasfemie în Pakistan a fost omorât în sala de judecată

Un cetățean al Statelor Unite acuzat de blasfemie în Pakistan a fost omorât în sala de judecată. Un cetățean a intrat în sala de judecată și l-a lichidat pe acuzat chiar în fața judecătorului, scrie CNN. Tahir Ahmed Naseem, în vârstă de 47 de ani, a murit miercuri în nord-vestul Pakistanului în orașul Peshawar, după […]
38 de noi proceduri de infringement împotriva României / Situația în Europa

În 2019, împotriva României au fost deschise 38 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement), conform Raportului anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE. Raportul prezintă modul în care Comisia Europeană a monitorizat și a asigurat aplicarea dreptului UE în 2019 și performanțele statelor membre în diverse domenii de politică. Deși numărul […]
Un bărbat a tras cu pistolul deranjat de zgomotele copiilor

Un bărbat a tras cu pistolul în direcția unui bloc din sectorul 5 din Capitală. Motivul- acesta era deranjat de zgomotele făcute de copiii care se jucau pe stradă- scrie într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. El este acuzat că a folosit arma fără drept și că nu a […]
Cămătari din Mureș-trimiși în judecată

Trei persoane din orașul Ungheni din județul Mureș au fost reținute pentru cămătărie și șantaj. Este vorba de 2 bărbați și o femeie. Aceștia acordau împrumuturi cu dobânzi mari, iar cei care nu le puteau returna banii erau obligați să le achite din alocațiile copiilor sau din ajutoarele sociale și chiar să îi trimită pe […]
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu arestat pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA […]
Eduard Marian, fost deputat, trimis din nou în judecată de DNA / Care este valoarea prejudiciului în acest dosar

Eduard Stelian Marin, fost deputat și patron al companiei de salubritate Polaris M Holding SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru evaziune fiscală și delapidare. Prejudiciul adus este de 109 milioane de lei, conform Agerpres. De asemenea, compania Polaris, Monica Maria Lățea (fost acționar) și Marcel Daniel Banaga (președinte al consiliului de administrație) […]
Ucigașul lui George Floyd acuzat și de declarare de venituri false

Suspectul principal în uciderea lui George Floyd, fostul ofițer de poliție Derek Chauvin, se confruntă cu alte acuzații. Pe lângă aceste noi acuzații, Chauvin a fost concediat și se confruntă acum cu acuzații de omor de gradul doi pentru că l-a sufocat cu genunchiul pe afro-americanul George Floyd, potrivit BBC. Derek Chauvin și soția sa […]
Curtea Constituțională din Austria a declarat măsurile de izolare împotriva COVID neconstituționale

Măsurile de izolare împotriva răspânndirii COVID-19 în Austria s-au bazat pe o ordonanţă neconstituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională din Viena. Ministrul sănătăţii Rudolf Anschober şi-ar fi depăşit atribuţiile legale, motivează Curtea Constituțională austriacă, conform dpa citat de Agerpres. Curtea Constituţională din Austria s-a pronunțat asupra unei plângeri a unui cetățean dar și împotriva unei […]
Baronul mexican al dorgurilor El Chapo caută soluții pentru ieșirea din închisoare, după ce a fost condamnat pe viață

Acum un an, cel mai mare baron al drogurilor contemporan, Joaquin „El Chapo” Guzman, a fost condamnat la închisoare pe viață plus alți 30 de ani de detenție. Acum, avocatul lui El Chapo pregătește apelul la decizia inițială și susține că baronul așteaptă „biletul spre libertate”, scrie CNN. Anul trecut, El Chapo a fost găsit […]
Membrii ai clanului Duduianu, cercetați pentru tâlhărie și șantaj / Nicolae Guță și Florin Salam, posibile victime

Treisprezece membrii al clanului Duduianu sunt urmăriți penal pentru șantaj și tâlhărie, fiind acuzați că au cerut sume mari de bani și au șantajat cântăreți de manele să cânte la petreceri fără să fie plătiți. Printre victimele clanului ar putea fi și Nicolae Guță și Florin Salam, conform Agerpres. Acuzații sunt cercetați de Parchetul de […]
VIDEO Polițist din Craiova filmat fără mască la magazin, amendat ulterior

Un polițist a fost amendat în Craiova pentru că a fost filmat de un cetățean în timp ce își făcea cumpărături într-un magazin fără a purta masca. Poliția vrea ca cel care a filmat să fie și el amendat pentru că i-a adus injurii polițistului. Acum 2 zile, un polițist a fost filmat fără masca […]
Doi polițiști din Ilfov sunt cercetați pentru corupție după ce ar fi dezvăluit informații din unele dosare

Doi polițiști din județul Ilfov sunt cercetați pentru corupție după ce ar fi dezvăluit date dintr-un dosar la care anchetatorii lucrau. Prin urmare, astăzi, 4 percheziții au avut loc pe raza județului ilfov la domiciliile a trei suspecți. Pe numele a 3 persoane a fost emis mandat de aducere, ele fiind acum audiate de polițiști. […]
DIICOT: Fostul jandarm-colonel Marian Corcodel, trimis în judecată pentru cămătărie și delapidare

Fostul comandant în Jandarmerie, Marian Corcodel, care avea grad de colonel, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru cămătărie, delapidare și constituirea unui grup infracțional organizat. Alături de el vor fi judecați și o parte din subordonații lui. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-au trimis în […]
Polițist condamnat la 19 de ani de închisoare pentru agresiuni sexuale, inclusiv pedofilie

Polițistul Eugen Stan a fost condamnat la 19 ani de închisoare de către Judecătoria Sectorului 6, pentru săvârșirea a 18 infracțiuni de agresiune sexuală. Printre victimele acestuia se numără și doi minori, transmite Agerpres. În perioada 2 noiembrie 2009 și 5 ianuarie 2018, polițistul a agresat sexual 18 persoane în diferite locuri din municipiul București. […]
CCR: este neconstituțional ca o persoană fără discernământ să fie pusă sub interdicție judecătorească

Este neconstituțional ca o persoană fără discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale să fie pusă sub interdicție judecătorească – aceasta este decizia luată joi de Curtea Constituțională a României, care cere revizuirea art. 164 alin. (1) din Codul Civil, conform Agerpres. Articolul vizat stipulează că: „Persoana care nu are discernământul necesar pentru […]
USR: Scăparea șefilor Jandarmeriei de răspundere pentru 10 august, un nou eșec al guvernării PNL

Decizia DIICOT de clasare parțială a dosarului privind violențele din 10 august înseamnă că șefii Jandarmiei și Poliției de atunci, dar și politicienii care au orchestrat represiunea scapă de răspundere penală, urmând să fie cercetați doar subordonații acestora, spune USR. „Reprimarea manifestației din 10 august nu putea să aibă loc cu atâta ferocitate fără inițiativa […]
Fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, a fost reţinut de procurori

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost reţinut de procurorii Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare. Informația este susținută și de Digi 24. Potrivit surselor precizate, este vorba despre dosarul „Tony Blair”. Mircea Negulescu este cel care a instrumentat, când era la DNA Ploieşti, dosarul „Tony Blair”. În […]
Primele audieri din ancheta „Operațiunii Sparanghelului” / Prefecții județelor Suceava și Cluj vor fi audiați de Comisia parlamentară de anchetă

Prefecții județelor Suceava și Cluj vor fi audiați în ancheta „Operațiunea sparanghelul”, care investighează situația în care 2.000 de muncitori sezonieri români au plecat în străinătate, în timpul stării de urgență, pentru a culege sparanghel, transmite Ziare.com Senatorul PSD Radu Oprea, președintele comisiei parlamentare de anchetă, a făcut un apel către toate instituțiile, cerându-le să […]
Agerpres: Instanța Supremă menține decizia de retragere a titlului de doctor în drept în ceea ce-l privește pe Victor Ponta

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care liderul Pro România Victor Ponta solicita ca ordinul ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept să fie anulat, susțin surse Agerpres. Instanţa supremă a respins luni recursul lui Victor Ponta şi a menţinut o decizie […]