Uniunea Europeană a îndemnat, sâmbătă, Statele Unite să reanalizeze decizia încheierii relaţiilor cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters.
„În contextul acestei ameninţări globale, acum este momentul intensificării cooperării şi soluţiilor comune. Acţiunile care afectează rezultatele internaţionale trebuie evitate”, afirmă, într-un comunicat comun, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, şi Josep Borell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
„În acest context, îndemnăm Statele Unite să reconsidere decizia anunţată”, subliniază cei doi lideri europeni.
Preşedintele Donald Trump a anunţat, vineri seară, că Statele Unite vor încheia relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din cauza ineficienţei OMS în gestionarea pandemiei.