Statele Unite „vor continua să îşi reducă” numarul militarilor prezenți în Irak împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) „în cursul următoarelor luni”, au anunţat joi guvernele american şi irakian într-o declaraţie comună la finalul „dialogului lor strategic”, notează Agerpres, citănd AFP.
„Cele două ţări au luat act de faptul că, în lumina progreselor semnificative realizate spre eradicarea ameninţării SI, în cursul următoarelor luni Statele Unite vor continua să îşi reducă forţele din Irak”, au declarat părţile, fără să prezinte cifre sau un calendar precis.
Totodată, ca fi luat în discuție si numărul și statutul trupelor care răman,au adăugat cele două guverne.
„Statele Unite au reiterat că nu caută şi nici nu cer baze permanente sau o prezenţă militară permanentă în Irak”, potrivit comunicatului comun.
Sentimentul antiamerican din Irak s-a accentuat odată cu moartea, în ianuarie, a generalului iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului său irakian ucişi la Bagdad într-un raid ordonat de preşedintele Donald Trump.
Pe acest fond, deputaţii şiiţi au votat expulzarea soldaţilor străini din Irak