Barack Obama va lansa în luna noiembrie primul volum al memoriilor sale, la două săptămâni de la finalizarea alegerilor prezidențiale din SUA din acest an, conform DPA, citat de Agerpres. Editura care deține drepturile de autor pentru noul volum se așteaptă ca lansarea acestuia să fie un succes.
Noua carte intitulată „A Promised Land” va prezenta în detaliu de-a lungul celor 768 de pagini ascensiunea politică a lui Barack Obama, câștigarea alegerilor prezidențiale din 2008 și primii ani în postura de președinte ale Statelor Unite.
Autorul promite o relatarea fidelă, cât mai aproape de adevăr, care va cuprinde detalii personale despre educația sa politică, momentele dificile întâmpinate ca președinte, greșelile și victoriile avute de-a lungul primilor ani. Un al doilea volum va fi, de asemenea, lansat în viitor.
Primul mandat al lui Barack Obama a cuprins numeroase evenimente notabile, care au adus cu sine provocări dificile: efectele crizei economice, reforma sistemului de sănătate și uciderea lui Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaeda.