Statele Unite, liderul mondial în ceea ce privește infecțiile cu Covid-19 și al deceselor, declară în fiecare zi un număr record de 50.000 de infecții noi, în ciuda declarațiilor lui Donald Trump conform cărora “pandemia este controlată”, potrivit CNN.
Texas, Florida și Arizona, state conduse de republicanii care au îmbrățișat cel mai agresiv cererile nerăbdătoare ale lui Trump de a deschide din nou economia, se îndreaptă spre ceea ce un expert a avertizat că este o amenințare virală care se apropie de niveluri „apocaliptice”.
În toată țara, inclusiv în statul Texas, întotdeauna rezistent la reguli, autoritățile impun obligativitatea purtării măștii pe care Trump nu o va susține. Acum pare sigur că un ritm prognozat de cădere a virusului va deveni pur și simplu o prelungire a lunilor necruțătoare de boală și deces.
Chiar și vicepreședintele Mike Pence, care își întrerupe foarte rar laudele față de „conducerea” lui Trump, începe să vadă realitatea, dărâmând pretențiile sale înșelătoare anterior că SUA a „încetinit răspândirea”, în timp ce promite să „aplatizeze curbă”.