Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, a declarat vineri că din buletinele informative secrete pe care le primește se poate vedea că Rusia încearcă să se implice în alegerea următorului președinte american, transmite Reuters.
Biden a declarat că și China este implicată în activități „menite să scadă încrederea în rezultatul” alegerilor din 2020.
„Noi știam de dinainte, acum vă garantez, deoarece primesc din nou informații. Rușii sunt în continuare implicați în încercarea de a ilegitima procesul alegerilor noastre electorale. Sigur!”, a spus Joe Biden, declarând că dacă va câștiga alegerile, Rusia va avea „un adevărat preț de plătit”.
Nu este clar când a început Biden să primească buletinul informativ secret, care este primit în mod normal de toți marii candidați la alegerile prezidențiale. Pe data de 30 iunie, Biden a declarat că încă nu primește astfel de informații, dar că este posibil să ceară accesul la ele, ca urmare a faptului că Donald Trump pare să nu fi citit despre evenimente secrete importante, cum ar fi faptul că Rusia a pus recompensă pe trupele militare americane din Afganistan.
Mai multe servicii de informații din SUA au descoperit că Rusia a acționat astfel încât să îl ajute pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din 2016, o acuzație pe care Rusia o neagă iar Donald Trump a numit-o în repetate rânduri „a farsă”.