Grecia se pregătește ca din 15 iunie să primească turiști din România, Bulgaria și alte țări UE cu o situație similară a răspândirii virusului, conform unui comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România, citat de Agerpres.
Cafenelele și restaurantele din Grecia au fost redeschise începând cu data de 15 mai, cu respectarea normelor sanitare. De la 1 iunie vor fi deschise campingurile și hotelurile, urmând ca din 15 iunie toate unitățile de cazare să fie pregătite pentru oaspeți. Printre normele respectate de hotelieri se numără:
- fiecare hotel va trebui să aibă un medic, care să acționeze conform instrucțiunilor primite de la organizațiile de sănătate publică
- personalul va purta echipament de protecție și va fi supus scanării termice
- plajele vor fi organizate astfel încât să fie respectată distanțarea socială
- doar piscinele exterioare vor fi autorizate să funcționeze
Pe perioada luni iunie, singurele aeroporturi deschise turiștilor vor fi cele din Atena și Salonic. Începând cu 1 iulie, zborurile din străinătate vor fi reluate pe toate aeroporturile grecești. Românii pot ajunge pe litoralul grecesc și cu mașina personală, tranzitând Bulgaria, unde de asemenea situația epidemiologică este foarte bună.