Testul pentru Covid-19 al medicului din Piatra-Neamț, contradictoriu: negativ în Belgia, pozitiv în România

Testul pentru depistarea COVID-19 care i-a fost făcut medicului Cătălin Denciu la spitalul militar din Belgia este negativ, anunță premierul Ludovic Orban. Acesta l-a contrazis astfel pe ministru Sănătății, Nelu Tătaru, care anunțase că medicul de la spitalul județean din Piatra Neamț a fost testat pozitiv.

„Din ceea ce știm noi, testul de tip Real Time PCR, care i-a fost făcut la spitalul militar din Belgia este negativ. Probabil la Floreasca nu a fost test de tip Real Time PCR pentru că nu au avut timpul necesar de procesare. E posibil să fi fost un test antigen. De altfel, domnul doctor a contractat virusul și s-a vindecat. Ca atare, are antocorpi. Probabilitatea de a fi pozitiv era foarte mică”, spune Ludovic Orban.

El spune că starea medicului este stabilă: „Ne rugăm sa se vindece. Primele 3 zile sunt foarte importante, când apar dezechilibre”.

Orban l-a contrazis pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a declarat, luni seara, că medicul erou de la Neamț a avut un test pozitiv pentru COVID-19 făcut la Spitalul de Urgență Floreasca.

Nelu Tătaru a spus, la Digi 24, că medicul ATI Cătălin Denciu a avut un test Real Time PCR pozitiv, la Spitalul de Urgență Floreasca.

„Da, la Floreasca (a fost testat – n.r.). S-a făcut un test Real Time PCR pozitiv. El a suferit de infecție cu SARS-CoV-2 în martie-aprilie, a avut și un tub de anticorpi important, fiind și donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru infecție cu SARS-CoV-2, să avem ca răspuns dat de zilele următoare”, a spus Nelu Tătaru.

Articolul precedentMinistrul Agriculturii a anunțat câte piețe au fost închise din cauza pandemiei
Articolul următorCine este Locotenent colonel medic Valeriu Gheorghiță, cel care va coordona campania de vaccinare anti-COVID